Redactia.ro

Tudor Chirilă, atac dur la adresa lui Nicușor Dan după numirile din Justiție. Ce a putut să spună artistul

tudor chirila

Președintele Nicușor Dan a anunțat, pe 8 aprilie, semnarea decretelor pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete. Decizia vizează conducerea PICCJ, DNA și DIICOT. Schimbările au generat reacții în spațiul public. Printre cei mai critici s-a numărat Tudor Chirilă.

Anunțul oficial privind numirile din fruntea Ministerului Public a fost făcut miercuri seară. Președintele a confirmat că a semnat decretele pentru noii conducători ai principalelor structuri de parchet, decizie care urmează să intre în vigoare începând cu data de 15 aprilie.

Tudor Chirilă, atac dur la adresa lui Nicușor Dan după numirile din Justiție

Conform informațiilor transmise, au fost validate mai multe numiri importante. Printre acestea se numără Cristina Chiriac pentru funcția de procuror general, Viorel Cerbu la conducerea DNA și Codrin-Horațiu Miron la DIICOT. De asemenea, au fost semnate decrete pentru funcțiile de adjuncți în cadrul acestor instituții.

Totodată, președintele a anunțat că a respins candidatura lui Gill-Julien Grigore-Iacobici pentru funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT.

„Am semnat decretele pentru numirea doamnei Cristian Chiriac în funcția de procuror general, a domnului Viorel Cerbu la DNA și a domnului Codrin Miron la DIICOT. Vor începe în 15 aprilie.Am semnat decretul pentru numirea lui Marius Voineag ca adjunct la Parchetul General, pentru doamna Marinela Mincă în funcția de procuror-șef adjunct DNA, pentru domnul Marius Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct DNA și pentru domnul Alex Florența în funcția de procuror-șef adjunct DIICOT. Am respins candidatura domnului Gil Julien Grigore-Iacobici pentru funcția de procuror-șef adjunct DIICOT”, a declarat Nicușor Dan, potrivit News.ro.

Decizia nu a trecut neobservată și a generat reacții în rândul opiniei publice, inclusiv din partea unor figuri cunoscute. Una dintre cele mai ferme poziții a fost exprimată de Tudor Chirilă, care a criticat deschis numirile făcute.

Artistul a publicat pe rețelele sociale un mesaj amplu, în care își exprimă nemulțumirea față de direcția în care consideră că se îndreaptă administrația prezidențială. Acesta susține că decizia reprezintă o abatere de la promisiunile făcute în campanie.

„Domnule Nicușor Dan, ieri ați devenit primul pesedist al țării. De fapt, ați devenit primul uselist al țării. Este probabil cea mai rapidă transformare a unui politician în ultimii ani. Tot ieri, prin numirile pe care le-ați acceptat la șefiile parchetelor ați comis o serie de trădări.

Ați trădat așteptările celor care v-au votat și care au sperat că România onestă înseamnă instituții conduse de oameni competenți, nu de loiali ai mafiei securisto politice. Ați trădat valorile pe care le-ați promovat se pare că doar declarativ în ultimii ani: reformă instituțională, justiție independentă, justiție funcțională.

Ați ignorat avizele negative față de unii dintre procurorii pe care i-ați numit, ați ignorat cu bună știință munca unor jurnaliști onești care nu de puține ori și-au făcut meseria printre intimidări și amenințări cu moartea, ați ignorat mesajele și opiniile unor profesioniști cu notorietate din justiție.

După documentarul Recorder, o ofensivă mediatică fără precedent condusă de televiziuni ale condamnaților penal, suveraniști de fațadă, auriști, pesediști sau peneliști precum și gașca Savonea, expresia mafiei din justiție, s-a dezlănțuit împotriva tuturor celor care criticau sistemul de justiție. V-ați alăturat acestei ofensive ieri, fiind pe aceeași pagină cu extremiștii vopsiți în patrioți care în liniște jubilează că lucrurile merg în direcția justiției selective, aia care apără pe cine trebuie.

În toată perioada de când ați preluat funcția de președinte nu v-ați folosit de instrumentele și prerogativele care v-ar fi permis să dați semnalul că promisiunile din campanie nu sunt vrăjeală ieftină. Cum ar fi să prezidați o ședință CSM, să fiți prezent într-o ședință de guvern alături de plagiatorul Marinescu, de exemplu, sau pur și simplu să comunicați că e nevoie de mult mai mult decât reciclarea unor oameni care fac parte dintr-un sistem retrograd.

Poate că dumneavoastră sunteți fericit cu sindromul Stockholm și credeți că România se poate reforma cu agresorii ei. Îndrăznesc să spun că majoritatea celor care v-au votat nu vor să accepte asta. Eu, cel puțin nu vreau să accept asta. Înțeleg și că din punctul dumneavoastră de vedere considerați că liderii de opinie nu își asumă nimic și că dumneavoastră vă asumați peste patru ani la vot.

Haide să vă spun eu ce își asumă formatorii de opinie și cei care v-au votat: pierderea a încă cinci ani din viețile lor, cinci ani în care privesc cum președintele care promitea o Românie onestă acționează în sensul invers al promisiunilor de campanie. Bănuiesc că sesizați și singur ipocrizia propriilor declarații din care reiese că opiniile sunt bune atâta timp cât servesc un rezultat în campanie, nu?

Ei bine, trist este că societatea civilă de care v-ați folosit în mod indirect a rămas pe poziții vis a vis de cum ar trebui să arate România onestă, dumneavoastră nu. Mai rămâne doar să încingeți hora unirii cu Grindeanu, Ponta, Simion, Georgescu, Antonescu și câțiva băieți mai discreți din servicii undeva într-o sală de festivități la Cotroceni după care să ne anunțați pe un ton ritos reconcilierea națională și al doilea mandat. Pesedismul, fesenismul și securismul de care se pare că v-ați molipsit așa repede, domnule Nicușor Dan, înseamnă cel mai adesea ticăloșie de cea mai joasă speță. Vă îndreptați cu viteză într-acolo. Dar, sigur, aveți ocazia să mă contraziceți prin fapte. Ieri ați ratat. Urmează SRI și SIE”.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: