Redactia.ro

Primele imagini de la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. Solista va purta 4 rochii de mireasă!

GALERIE FOTO (4) andreea balan

Duminică, 10 mai, Andreea Bălan și Victor Cornea trăiesc unul dintre cele mai importante momente din viața lor de cuplu, celebrând cununia religioasă într-un cadru spectaculos amenajat pe malul lacului Buftea. Evenimentul, pregătit în cele mai mici detalii timp de mai multe luni, promite să fie una dintre cele mai sofisticate și comentate nunți mondene ale anului.

Andreea Bălan le-a arătat fanilor cum se pregătește pentru ceremonia religioasă

Artista și sportivul și-au dorit o ceremonie elegantă, cu decoruri impresionante și o atmosferă exclusivistă, iar organizarea reflectă amploarea evenimentului. Aproximativ 250 de invitați, membri ai familiei, prieteni apropiați și numeroase vedete din showbiz, sunt așteptați să participe la petrecerea desfășurată într-o locație de lux de pe malul lacului Buftea, cunoscută pentru evenimentele spectaculoase organizate aici de-a lungul timpului.

„Pe ponton, unde va avea loc cununia religioasă, voi avea o arcadă imensă, de 4 metri, pentru care se vor folosi 10.000 de flori. Apoi, împreună cu întreg decorul floral din interior, inclusiv aranjamentele de pe mese, vor mai fi încă 20.000 de flori. Vom avea foarte, foarte multe flori și decoruri, panou foto și multe surprize pentru invitați”, a declarat artista pentru Click! 

Decorul ales pentru nuntă este unul extravagant, dominat de aranjamente florale impresionante. Potrivit declarațiilor făcute de Andreea Bălan, pentru amenajarea întregului spațiu au fost folosite peste 30.000 de flori naturale, transformând locația într-un decor inspirat din povești.

Unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale serii îl reprezintă garderoba miresei. Andreea Bălan va purta nu mai puțin de patru rochii de mireasă, fiecare concepută special pentru diferitele momente importante ale nunții, de la ceremonia religioasă până la petrecerea de seară. Pe instagram a publicat și câteva cadre dinainte de ceremonia religioasă.

andreea balan
foto: instagram

Andreea Bălan va purta 4 rochii de mireasă

Ținutele sunt completate de accesorii și bijuterii exclusiviste, estimate la aproximativ 200.000 de euro, detaliu care accentuează caracterul extravagant al evenimentului. În plus, invitații vor avea parte de un meniu rafinat și de momente artistice pregătite la standardele marilor concerte, cu un line-up special ales pentru această ocazie.

andreea balan
foto: instagram

„Am patru rochii de mireasă. Rochia principală, cu care voi face ședința foto și pe care o voi purta la ceremonia religioasă, are o trenă de 4 metri și este realizată de Oui-Da Fee. După aceea, am rochia pentru vals, creată special pentru acest moment, deoarece are o anumită croială și lejeritate care îmi permit să dansez.

Continui cu două rochii scurte, dintre care una o voi purta afară, la artificii, iar pe cealaltă o voi îmbrăca la momentul tortului, care va avea loc după miezul nopții. Toate cele patru rochii sunt realizate special pentru ziua și seara de nuntă de trei designeri.

Eu, la concertele mele, mă schimb de foarte multe ori, iar la spectacolul de la Sala Palatului m-am schimbat de 17 ori. Prin urmare, să mă schimb în câteva secunde la nunta mea este ceva absolut normal pentru mine. În general, schimbatul nu îmi ocupă mult timp”, a mai povestit artista pentru sursa citată.

andreea balan

Cu ce se vor delecta invitații?

Meniul ales de Andreea Bălan și Victor Cornea pentru nunta lor îmbină preparatele rafinate ale bucătăriei internaționale cu gusturile tradiționale românești, într-un concept gastronomic elegant și atent construit pentru invitați.

La începutul serii, participanții vor fi întâmpinați cu un aperitiv sofisticat, format din combinații culinare premium și plating modern. Printre preparatele servite se numără carpaccio de vită cu pesto aromat, crackers cu ton în stil nicoise, tartă cu vitello tonnato, foie gras acompaniat de chutney de ceapă, dar și burrata servită cu spumă fină de avocado și trufe negre. Meniul include și variante fresh și mediteraneene, precum mini caprese, bruschete cu spanac și ou, dar și combinații speciale de curmale umplute cu gorgonzola și nuci.

Preparatele din pește ocupă și ele un loc important în meniul serii. Invitații vor avea ocazia să deguste cod negru de Alaska în sos miso, servit alături de orez sălbatic condimentat cu togarashi, într-o reinterpretare modernă a bucătăriei asiatice.

Deși și-au dorit un eveniment elegant și sofisticat, mirii nu au renunțat la elementele tradiționale românești. Astfel, în meniul nunții au fost incluse și clasicele sarmale servite cu mămăliguță, smântână și ardei iute, preparat considerat indispensabil la marile petreceri românești.

Felul principal continuă aceeași linie premium, invitații urmând să primească antricot de vită acompaniat de broccoli gratinat, piure de cartofi cu trufe și sos reducție de piper, completat cu muguri de pin pentru un plus de rafinament.

Atmosfera exclusivistă a evenimentului este completată și de un live cooking station, unde bucătarii pregătesc pe loc burgeri gourmet din carne de vită, serviți cu cheddar și bacon crocant. Nici partea de băuturi nu a fost neglijată. Open barul pregătit pentru invitați include o selecție variată de cocktailuri, mocktailuri, long drinks, shoturi, vinuri și băuturi premium, adaptate stilului elegant al evenimentului organizat de Andreea Bălan și Victor Cornea.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: