Redactia.ro

Alexandra Căpitănescu, dezvăluiri neașteptate după Eurovision 2026: „De ce am avut ghinionul să pățesc asta?”

Alexandra Căpitănescu

Alexandra Căpitănescu a revenit în România după performanța obținută la Eurovision Song Contest 2026, unde a reușit să aducă țării noastre locul al treilea și unul dintre cele mai mari punctaje din istoria participărilor României la concurs.

Artista și trupa sa au fost întâmpinați cu aplauze la aeroport de familie, prieteni și fani, după succesul obținut la Viena.

Alexandra Căpitănescu a urcat pe podium, deși s-a confruntat cu probleme de sănătate

La scurt timp după întoarcerea în țară, Alexandra Căpitănescu a făcut o mărturisire neașteptată despre perioada petrecută înainte de finala Eurovision.

Cântăreața a dezvăluit că întreaga delegație a României a fost afectată de o viroză chiar înaintea concursului.

„Suntem mândri de ce s-a întâmplat și mândri că momentul a ieșit bine și s-a votat. Locul 2 la public este lucru e o onoare adevărată și locul 3 pentru România este excelent. Toată delegația a fost lovită de o viroză. Eu fiind mare fan Eurovision a fost momentul în care m-am gândit: ‘De ce acum? De ce am avut ghinionul să pățesc asta? Ce fac cu vocea, că nu pot să mi-o folosesc la capacitate maximă.’ N-am vrut să alarmez pe nimeni din țară, nici măcar părinții mei n-au știut.”, a declarat artista.

Publicul european a urcat România pe podium

Piesa „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu și trupa sa, a avut un impact puternic asupra publicului european.

România a primit 232 de puncte din partea telespectatorilor, ceea ce a plasat țara noastră pe locul al doilea în preferințele publicului.

La acestea s-au adăugat încă 64 de puncte oferite de juriile naționale, iar România a încheiat competiția cu un total de 292 de puncte.

„Noi am făcut asta. Noi toţi am făcut asta!! Sunt recunoscătoare şi emoţionată pentru această noapte!” , a scris artistă pe pagina ei de Instagram. 

Clasamentul final a fost câștigat de DARA, iar Israel a completat podiumul alături de România.

Reacții după punctajul oferit de Republica Moldova

După finală, în mediul online au apărut numeroase reacții legate de punctajul acordat României de către juriul din Republica Moldova.

Deși publicul moldovean a oferit maximum de 12 puncte României, juriul de specialitate a acordat doar 3 puncte.

Momentul a stârnit reacții inclusiv în Republica Moldova. O prezentatoare a televiziunii publice de la Chișinău a povestit pe TikTok că a fost surprinsă de rezultat.

„Eu când am primit rezultatul şi am văzut România – 3 puncte, eu am avut o reacţie de şoc. Voi glumiţi? eu asta trebuie să prezint. cum să mă uit în faţa camerei şi să zic că românia are doar 3 puncte, când a avut o melodie aşa bună?!”, a spus ea într-o filmare pe TikTok.

Alexandra Căpitănescu, una dintre revelațiile muzicii românești

Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută publicului larg în 2023, după ce a câștigat competiția Vocea României la vârsta de 19 ani.

Artista a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă, care a felicitat-o după performanța obținută la Eurovision.

Ediția din acest an a concursului a adus și o contribuție românească la piesa câștigătoare „Bangaranga”, interpretată de DARA. Unul dintre producătorii și compozitorii melodiei este românul Cristian Tarcea.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: