Maia Sandu a declarat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o „strategie de supraviețuire” pentru Republica Moldova. Liderul de la Chișinău a spus că, dacă integrarea europeană nu va putea fi realizată, țara va analiza și alte variante pentru a-și proteja democrația și securitatea.
Într-un interviu acordat pentru RFI și Deutsche Welle, Maia Sandu a vorbit inclusiv despre posibilitatea unirii cu România și despre scenariul aderării comune la Uniunea Europeană.
Maia Sandu vorbește despre unirea cu România
Președinta Republicii Moldova a explicat că obiectivul principal al țării este să rămână parte a lumii democratice și să își consolideze securitatea în contextul tensiunilor din regiune.
„Vreau ca ţara mea să fie în siguranţă şi vreau ca Moldova să facă parte din lumea liberă. Devine din ce în ce mai dificil pentru ţările mici mai ales din regiunea noastră, să se apere şi să-şi urmeze obiectivele din cauza agresiunii pe care o vedem din partea Rusiei. Aşadar, a face parte din UE este pentru noi strategia de a supravieţui ca democraţie. Sperăm că vom reuşi să punem în aplicare acest plan cât mai curând posibil”.
Maia Sandu a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană este cea mai importantă strategie pentru viitorul Republicii Moldova.
„Putem adera la UE alături de România şi noi credem asta, şi nu e doar ceea ce credem noi. În Moldova sunt tot mai mulţi oameni care susţin astăzi integrarea în UE. Avem şi oameni care susţin unificarea cu România. Acum lucrăm din greu pentru ca Moldova să devină parte a UE şi sperăm că acest scenariu va funcţiona. Dacă acest lucru nu va funcţiona dintr-un motiv sau altul desigur că vom lua în considerare alte opţiuni. Obiectivul principal este să menţinem pacea în Moldova şi să menţinem Moldova parte a lumii libere”, a precizat președinta Republicii Moldova.
Președinta Republicii Moldova a declarat că, dacă actualul plan privind integrarea europeană nu va reuși, țara va analiza și alte variante.
Liderul de la Chișinău a anunțat că Republica Moldova își propune să fie pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană până în anul 2030.
„Angajamentul nostru faţă de cetăţenii Moldovei este ca ţara noastră să fie pregătită până în 2030. Credem şi sperăm că instituţiile UE şi statele membre UE vor sprijini agenda noastră”, a spus Maia Sandu.
Maia Sandu a mai spus că autoritățile continuă reformele necesare pentru aderarea cu drepturi depline la Uniunea Europeană.
„Implementăm reformele necesare pentru aderarea cu drepturi depline. Aşadar, aceasta este discuţia pe care o purtăm astăzi cu instituţiile UE şi statele membre UE. Şi acesta este procesul pe care îl urmăm acasă”, a punctat liderul de la Chişinău.






















