Ministrul Culturii, Demeter András István, se află în centrul unui scandal public după apariția unei înregistrări audio publicate de 2mnews. În materialul respectiv, demnitarul ar folosi un limbaj vulgar în timp ce vorbește despre „interesul național” și despre achiziția Radio Chișinău de către Radio România.
Potrivit publicației, înregistrarea ar fi fost realizată în noiembrie 2025, într-un birou din Ministerul Culturii. Discuția ar fi avut loc în prezența mai multor angajați ai instituției, iar ministrul ar fi povestit un episod din perioada în care era audiat într-un dosar legat de achiziția Radio Chișinău.
În fragmentul publicat de 2mnews, ministrul ar fi relatat o conversație pe care susține că a avut-o cu o procuroare.
„Zic: Doamna procuror, puteți să vă jucați cât vreți, dar dacă eu mă enervez, eu mă duc acum, că încă suntem în consiliul de administrație – toți ceilalți care am votat banii ăștia încă suntem în conducerea radioului -, mergem frumos, îi anunțăm pe ruși, vindem radioul cu 5 milioane (n.red., de euro), dumneavoastră nu mai aveți pretinsul prejudiciu, statul român va câștiga, va fi pe profit. Și îmi bag *** în interesul național, pentru că eu sunt ungur! Deci dumneavoastră ar trebui să-mi dați o statuie, că am făcut ce voi n-ați fost în stare, și dumneavoastră mă *** cu *** îndoită aicea”, este fragmentul publicat de 2mnews.
Publicația susține că înregistrarea este autentică și că editarea materialului a fost minimă, fiind eliminate doar reacțiile altor persoane aflate în încăpere, pentru protejarea identității acestora.
Contactat de publicație, Demeter András István nu a negat inițial existența înregistrării și a explicat că discuția făcea referire la dosarul privind achiziția Radio Chișinău de către Radio România.
„Nu neg că ea există (n.red., înregistrarea). Îmi aduc aminte, era despre dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: Radio România a achiziționat de pe bursa din Republica Moldova postul Radio Chișinău, inițial s-a achiziționat 50% din acțiuni, apoi s-a ajuns până la 99% și România a ajuns să dețină postul de radio, care a continuat să emită în limba română”, a declarat ministrul.
Ministrul Culturii a susținut că, în opinia sa, scopul achiziției a fost împiedicarea preluării postului de către Rusia și păstrarea emisiei în limba română.
„Era o discuție despre abuzurile care au urmat… Noi (n.red., Consiliul de Administrație al Radio România) ne-am asumat această achiziție. Apoi s-a deschis un dosar care a anchetat un posibil prejudiciu creat statului român și așa a venit vorba despre interesul național… Nu am ce să neg. Am spus procuroarei că dacă nu contează interesul național, pentru că interesul național era să nu cumpere Rusia și postul să continue să emită în limba română, atunci poate fi vândut Rusiei și România își recuperează banii”, a mai spus acesta.
Demeter András István a mai afirmat că nu își reproșează nimic în privința fondului discuției și că dosarul respectiv a fost clasat după doi ani.
„Eu sunt ungur, cetățean român de etnie maghiară, dar în contextul respectiv, pe fond, nu-mi reproșez nimic, pentru că am slujit, pe plan intern și extern, interesul României… Dosarul a fost clasat după 2 ani. Practic, era o povestire anecdotică (!!!) din 2011-2012, când a avut loc… Nu putem pune semn de egalitate între o anecdotă și o poziție personală, indiferent că e în civil sau în calitate oficială…”, a declarat ministrul Culturii.
Ulterior, ministrul a transmis și un punct de vedere scris, în care a susținut că activitatea sa publică demonstrează contrariul acuzațiilor apărute în spațiul public.
„Astfel, ideea conform căreia interesul național ar fi fost pentru mine, în calitate de ministru al culturii, sau în funcțiile anterior deținute, un subiect de batjocură este contrazisă prin fapte. Prin demersuri și reușite care demonstrează exact opusul. Nu pot decât să condamn scoaterea din context și, mai mult – neauzind înregistrarea la care faceți referire -, realizarea unui material cel puțin editat dacă nu contrafăcut, mi se pare un demers îngrijorător”, a transmis Demeter András István.
Ministrul a mai declarat că ancheta penală privind Radio Chișinău a fost închisă în urmă cu aproximativ un deceniu și că postul continuă să funcționeze în Republica Moldova.
„În fine, postul funcționează, este o puternică voce românească în Republica Moldova, iar dosarul a fost închis în urmă cu un deceniu. Perioada de cercetare penală însă rămâne pentru mine o rană care nu se închide ușor – dar de aici până la concluziile formulate este cale lungă”, a mai transmis ministrul Culturii.
După apariția înregistrării, deputatul UDMR Botond Csoma a transmis că Uniunea se delimitează de limbajul și conținutul afirmațiilor atribuite ministrului.
„Referitor la materialul audio apărut în spațiul public și atribuit ministrului Culturii, Demeter András István, UDMR se delimitează atât de limbajul vulgar, cât și de conținutul unor astfel de afirmații, incompatibile cu responsabilitatea unei funcții publice și de natură să afecteze încrederea în instituțiile statului și în valorile serviciului public”, a transmis deputatul UDMR.
Acesta a precizat și că, în opinia formațiunii, demisia ministrului ar reprezenta „gestul firesc și responsabil”.
„Considerăm că, într-un astfel de context, demisia ministrului este gestul firesc și responsabil. Declarațiile de acest tip nu afectează doar imaginea unei persoane, ci proiectează efecte nedrepte și de durată asupra comunității maghiare și asupra reprezentării sale politice”, a mai transmis Botond Csoma.






















