Georgescu Dragos
Ciprian locuiește în Milano de 14 ani. Trimite bani acasă în fiecare lună, vorbește cu mama lui în fiecare seară și știe pe de rost numărul cadastral al casei în care a copilărit. Când mama lui a murit, în octombrie anul trecut, era convins că știe ce are de făcut.
Nu știa nimic.
Românii din străinătate pierd moștenirile din țară pentru că nu știu un singur lucru. Avocații îl spun rar
A pierdut aproape opt luni de muncă, zeci de zboruri dus-întors, peste 4.000 de euro în taxe, avocați și comisioane notariale — și era să piardă și casa, din cauza unei greșeli pe care o fac, în tăcere, milioane de români din diaspora.
Greșeala nu e ilegală. Nu e lașitate. Nu e nepăsare față de familie. Este, pur și simplu, o lipsă de informație pe care nimeni nu s-a obosit să o explice clar, pe românește, fără jargon juridic și fără facturi de consultanță atașate.
Până acum.
Există în România aproximativ 1,8 milioane de proprietăți — case, apartamente, terenuri agricole, păduri, loturi intravilane — care au cel puțin un moștenitor legal stabilit în afara granițelor. Cifra reală este probabil mult mai mare, pentru că zeci de mii de succesiuni rămân nedeschise ani de zile după decesul proprietarului.
De ce? Nu din rea-voință. Ci pentru că românul plecat în Italia, Germania, Spania, Anglia sau oriunde altundeva se confruntă cu o realitate pe care sistemul nu a pregătit-o niciodată să o gestioneze: el trebuie să moștenească după legile unui stat în care nu mai trăiește, cu acte pe care nu le are, în fața unor instituții pe care nu le cunoaște, în termene pe care nu le știe.
Și în tot acest haos, există o singură greșeală care costă cel mai mult.
Legea română nu îți trimite o notificare când un părinte moare. Nu există un sistem care să te anunțe că succesiunea trebuie deschisă. Nu există nimeni care să bată la ușa ta din Milano sau din Frankfurt să îți spună că ceasul a pornit.
Dar ceasul pornește. Și pornește din ziua decesului.
Succesiunea vacantă — adică moștenirea nedeschisă — intră, după un an de la deces, într-o zonă gri extrem de periculoasă. Tehnic, statul român poate revendica bunurile unui defunct dacă nu există moștenitori care să se prezinte. Practic, chiar dacă nu ajunge chiar acolo, fiecare zi de întârziere aduce costuri suplimentare, complicații cu actele și riscul ca alți moștenitori — unchi, veri, concubini, copii din alte relații — să se miște înaintea ta.
Ciprian a aflat despre moartea mamei sale în octombrie. A zis că „se ocupă după Crăciun”. În ianuarie, un unchi pe care nu îl văzuse de zece ani deschisese deja procedura succesorală și se declarase singurul moștenitor prezent.
Nu era ilegal ce făcuse unchiul. Era, din punct de vedere juridic, corect. Ciprian nu fusese acolo.
Ce spune legea și ce nu îți spune nimeni
Regulamentul european nr. 650/2012 — pe care avocații îl numesc „Regulamentul succesoral european” — a schimbat fundamental regulile pentru românii din diaspora, dar aproape nimeni nu îl cunoaște.
Înainte de 2015, când o persoană murea în România, moștenirea se rezolva exclusiv după legea română, indiferent unde trăiau moștenitorii. Simplu, dar adesea ineficient pentru cei din afara țării.
Începând cu 2015, regulamentul european spune ceva radical diferit: moștenirea unui cetățean european se rezolvă, în principiu, după legea statului în care persoana decedată își avea reședința obișnuită la momentul morții.
Tradus din limbaj juridic în română clară: dacă tatăl tău a trăit și a murit în România, moștenirea se rezolvă după legea română — chiar dacă tu ești în Germania de 20 de ani. Dacă tu ai trăit și ai murit în Germania, moștenirea ta europeană — inclusiv proprietățile din România — poate fi, în anumite condiții, reglementată după legea germană.
Asta înseamnă că românii care au emigrat definitiv, au copii născuți în afara țării sau au soți cetățeni ai altor state UE pot fi în situații juridice extrem de complexe — fără să știe.
Și mai înseamnă ceva practic, imediat: dacă părintele tău a murit în România, ai dreptul să începi procedura succesorală de la distanță, fără să te întorci fizic în țară, prin mandatar sau prin mecanisme consulare. Dar trebuie să știi că această opțiune există.
Mulți nu știu.
Cazul terenului agricol: cel mai mare pericol ascuns
Dacă există o categorie de proprietăți cu care românii din diaspora pierd cel mai mult, aceea nu sunt casele din orașe. Sunt terenurile agricole.
România are milioane de hectare de teren agricol care aparțin, pe hârtie, unor proprietari morți de 10, 15, 20 de ani. Moștenitorii legali sunt plecați în Occident. Nu au deschis succesiunea. Poate nici nu știu exact ce și unde anume au moștenit.
Între timp, terenul respectiv este lucrat de vecini, arendat informal, sau pur și simplu abandonat. Valoarea lui, în unele zone ale României, s-a triplat în ultimii 10 ani — apropierea de orașe, cererea de la investitori agricoli, proiectele europene de irigații. Un teren de 2 hectare în Câmpia Dunării sau în Câmpia de Vest poate valora azi 30.000-50.000 de euro.
Moștenitorul din diaspora habar nu are. Și ceasul continuă să meargă.
Există un termen pe care avocații îl folosesc și care ar trebui să fie tatuaj pe mâna oricărui român plecat: prescripția dreptului de opțiune succesorală. Ai, în principiu, un an de la data la care ai aflat de deces pentru a te prezenta și a accepta moștenirea. Dacă nu o faci, poți fi considerat că ai renunțat la ea — chiar dacă nu ai semnat niciun act de renunțare.
Un an. Uneori mai puțin, în funcție de circumstanțe.
Ce trebuie să faci concret dacă ești în diaspora și ai proprietăți în România
Nu este un articol de consultanță juridică și nimic din ce urmează nu înlocuiește un avocat specializat. Dar există pași elementari pe care orice român plecat ar trebui să îi cunoască:
1. Identifică proprietățile din timp — nu după deces. Vorbește cu părinții cât timp mai poți. Află ce au, unde au, ce acte există. Un testament redactat la notar elimină 90% din problemele ulterioare.
2. Dacă a intervenit un deces, acționează în maxim 30 de zile. Nu după Crăciun, nu „când prinzi un zbor mai ieftin”. Sună un avocat în România imediat și pornește procedura chiar de la distanță.
3. Mandatul notarial la distanță este soluția ta. Poți împuternici pe cineva din România — un avocat, un prieten de încredere, o rudă — să acționeze în numele tău în fața notarului. Mandatul se poate autentifica la consulatul român din țara în care locuiești sau, în unele state, la un notar local cu apostilă Haga.
4. Nu semna nimic fără să citești. Declarațiile de renunțare la moștenire sunt irevocabile. Odată semnate, nu mai există cale de întoarcere. Sunt românce văduve în Spania care au semnat astfel de documente fără să înțeleagă complet ce semnau, la presiunea fraților sau a rudelor din țară.
5. Verifică dacă există datorii înainte să accepți. Moștenirea include și pasivul, nu doar activul. O casă moștenită care vine la pachet cu un credit bancar sau cu datorii la stat poate fi mai costisitoare decât valoroasă.
Ce s-a întâmplat cu Ciprian
S-a bătut în judecată cu unchiul timp de șase luni. A câștigat — pentru că legea îi dădea dreptate, iar avocatul pe care l-a angajat în cele din urmă a știut exact ce să facă. Dar a plătit scump această victorie: timp, nervi, bani și o relație de familie distrusă definitiv.
„Dacă știam că am un an la dispoziție și că pot face totul printr-un avocat fără să vin în țară, rezolvam în două săptămâni”, spune el. „Nimeni nu mi-a spus asta. Nici la consulat, nici pe grupurile de români din Italia, nici măcar mama când trăia.”
Asta este, în esență, drama moștenirilor din diaspora. Nu legea este de vină. Nu sunt oamenii de rea-credință. Este tăcerea unui sistem care nu explică, nu informează și nu ajunge la cei care au cea mai mare nevoie să audă.
Dacă ai părinți în România și tu trăiești în afara țării, există un singur lucru pe care îl poți face chiar azi, gratuit, care poate salva moștenirea familiei tale: sună-i și întreabă-i dacă au un testament la notar.
Nu pentru că te gândești la moartea lor. Ci pentru că îi iubești suficient cât să vrei ca munca lor de-o viață să ajungă acolo unde trebuie.
