Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat vineri dimineață că autoritățile române au confirmat faptul că drona care s-a prăbușit și a explodat pe un bloc din Galați este de proveniență rusească. Oficialul a catalogat incidentul drept unul extrem de grav și a anunțat că președintele României va face declarații pe acest subiect în cursul zilei.
Declarațiile au fost făcute după incidentul produs în noaptea de joi spre vineri, când o dronă de tip Geran 2 a căzut peste un imobil din Galați, provocând o explozie și un incendiu.
Autoritățile au informat NATO și partenerii europeni
Potrivit ministrului interimar de Externe, România a transmis deja informațiile privind incidentul către aliații săi și către conducerea NATO.
„În acest moment, noi am informat atât aliații, cât și Secretarul General NATO, împreună cu Ministerul Apărării și partenerii europeni. Pe parcursul zilei o să fie și o informare de presă din partea Ministerului Apărăriei Naționale cu elementele adiționale în ceea ce privește drona respectivă. Avem certitudine, în acest moment, că vorbim de o dronă a Federației Ruse”, a declarat Oana Țoiu la Antena 3 CNN.
Ministrul a subliniat că situația este una care ridică probleme serioase de securitate și care necesită o reacție fermă atât la nivel național, cât și în cadrul structurilor euroatlantice.
Oana Țoiu: „Este inacceptabilă” încălcarea spațiului aerian românesc
Șefa diplomației române a transmis că România nu poate accepta astfel de incidente, mai ales atunci când acestea pun în pericol viața cetățenilor.
„Este inacceptabilă nu doar încălcarea spațiului nostru aerian, ci și riscul pe care îl generează asupra cetățenilor noștri.”
În opinia sa, două direcții sunt esențiale în perioada următoare: creșterea presiunii diplomatice asupra Federației Ruse și consolidarea măsurilor de securitate pe flancul estic al NATO.
„De aceea, cel puțin, două elemente sunt extrem de importante, pe de-o parte creșterea presiunii asupra Federației Ruse și fermitatea răspunsului diplomatic la acest incident, cât și următoarele discuții în format aliat și în interiorul Uniunii Europene, pentru a ne asigura cu prioritate întărirea flancului estic”, a precizat ministrul.
Ce spune despre activarea Articolului 4 din NATO
Întrebată dacă România ar putea solicita activarea Articolului 4 al Tratatului NATO după incidentul de la Galați, Oana Țoiu nu a oferit un răspuns direct, însă a subliniat gravitatea situației.
„Este un incident de o gravitate majoră. Președintele va reveni cu un anunț, pe parcursul zilei de astăzi.”
Articolul 4 al Tratatului Atlanticului de Nord permite convocarea unor consultări urgente între statele membre atunci când un aliat consideră că securitatea, independența politică sau integritatea sa teritorială sunt amenințate.
Ambasadorul Rusiei rămâne convocat la MAE
Oana Țoiu a vorbit și despre situația ambasadorului Federației Ruse la București, convocat anterior la sediul Ministerului Afacerilor Externe după declarațiile privind evacuarea diplomaților occidentali din Kiev.
Ministrul a precizat că măsura rămâne în vigoare și că România și-a exprimat deja protestul față de poziția Moscovei.
„Ambasadorul Federației Ruse în România a fost convocat și a venit la sediul MAE la momentul acelor declarații, pentru a i se pune în vedere protestul României. Un lucru foarte important este că toate ambasadele și-au păstrat misiunile prezente pe teritoriul Ucrainei, ca semn de solidaritate, dar și pentru că în momentul în care încep țările europene, aliații NATO, să dea înapoi în fața acestor amenințări nejustificate din partea Federației Ruse, acela ar fi un moment pe care nu vrem să-l vedem”, a subliniat Țoiu.
Cum s-a produs incidentul de la Galați
Potrivit informațiilor preliminare, o dronă de tip Geran 2, utilizată de armata rusă în atacurile asupra Ucrainei, s-a prăbușit în timpul nopții peste un bloc de locuințe din Galați.
Impactul a fost urmat de o explozie puternică și de izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul 10 al clădirii.
În urma incidentului, două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Alte două persoane au suferit atacuri de panică și au primit asistență la fața locului.
Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care drona a ajuns pe teritoriul României și s-a prăbușit peste imobilul din Galați.






















