Georgescu Dragos
Pierderea unei persoane dragi aduce, pe lângă durere, și multe întrebări practice. Când se fac parastasele? De ce tocmai la 3, 9 și 40 de zile? Ce trebuie dus la biserică și ce se pune pe masa de pomenire? În tradiția ortodoxă, fiecare dintre aceste soroace are o semnificație aparte, iar rânduielile lor s-au transmis din generație în generație. Iată tot ce trebuie să știi despre parastasele de după înmormântare, de la sensul lor spiritual până la masa de pomană.
Parastasele de 3, 9 și 40 de zile: de ce se fac și ce trebuie să conțină masa
Parastasul este slujba prin care Biserica se roagă pentru sufletul celor adormiți. În tradiția ortodoxă, credincioșii cred că rugăciunile celor vii îi pot ajuta pe cei plecați, iar pomenirea lor este o datorie de iubire a familiei.
La parastas, trupul celui adormit nu mai este de față, așa că acesta este simbolizat prin colivă. De aceea, coliva este nelipsită de la orice slujbă de pomenire.
Biserica Ortodoxă a stabilit anumite momente, numite „soroace“, în care se face pomenirea celor adormiți. Parastasele se fac la 3, 9 și 40 de zile, apoi la 3, 6 și 9 luni, la un an și, după aceea, în fiecare an, până la împlinirea a 7 ani de la deces.
Primele trei pomeniri, de la 3, 9 și 40 de zile, sunt considerate cele mai importante, pentru că se petrec în perioada imediat următoare morții. Fiecare dintre ele are o explicație religioasă precisă.
Parastasul de 3 zile: în cinstea Sfintei Treimi și a Învierii
Prima pomenire are loc la 3 zile după deces și coincide, de regulă, cu ziua înmormântării. Ea se face în cinstea Sfintei Treimi și în amintirea Învierii Mântuitorului, care a înviat a treia zi.
Prin această pomenire, familia își exprimă credința că cel adormit va învia, la rândul său, așa cum a înviat Hristos. Pentru că în cele mai multe cazuri se suprapune cu înmormântarea, mulți nu știu că parastasul de 3 zile este, de fapt, o pomenire separată.
Parastasul de 9 zile: cele nouă cete îngerești
A doua pomenire are loc la 9 zile după deces. Potrivit tradiției bisericești, ea se face pentru ca sufletul celui răposat să se învrednicească de părtășia cu cele nouă cete îngerești.
Parastasul de 9 zile amintește și de ceasul al nouălea, momentul în care Mântuitorul, înainte de a muri pe cruce, i-a făgăduit raiul tâlharului care s-a pocăit. Familia se roagă ca și cel drag să moștenească raiul.
Parastasul de 40 de zile: cel mai important moment
Pomenirea de la 40 de zile, numită uneori și „de șase săptămâni“, este considerată cea mai importantă dintre toate. Ea se face în amintirea Înălțării Domnului la cer, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, cu rugăciunea ca și sufletul celui adormit să se înalțe la cer.
Potrivit tradiției, la 40 de zile se hotărăște locul în care va sta sufletul până la Judecata de Apoi. De aceea, familiile acordă o atenție deosebită acestui parastas. Mesele sunt mai bogate, iar pomana este mai mare.
Tot în primele 40 de zile, mulți credincioși plătesc la biserică „sărindare“. Acestea sunt pomelnice citite la 40 de Liturghii la rând, pentru sufletul celui adormit.
Ce se duce la biserică pentru parastas
Pentru slujba de la biserică, familia pregătește câteva lucruri esențiale:
coliva, simbolul trupului celui adormit și al credinței în înviere;
vinul, care se folosește la stropirea colivei;
colacii, adică pâinea pentru pomenire;
lumânările, simbol al luminii veșnice;
pomelnicul, cu numele celor adormiți pentru care se face rugăciunea.
Pe lângă pomelnic, preotului i se dau, de obicei, un prosop, tămâie și cărbuni.
Un sfat practic: pe pomelnic nu este nevoie și nici nu este recomandat să se scrie mențiuni de tipul „pomenirea de 9 zile“ sau „40 de zile“. Este suficient numele celui adormit.
Coliva: cel mai important element
Coliva este pregătită de familia celui răposat și dusă la biserică, împreună cu vinul, pentru a fi sfințită la fiecare pomenire. Fără colivă, o slujbă de parastas nu poate avea loc.
Semnificația ei este profundă. Boabele de grâu trebuie îngropate în pământ ca să încolțească și să aducă rod, la fel cum trupurile celor adormiți sunt îngropate, în așteptarea învierii. Coliva simbolizează, așadar, credința în învierea morților și în viața veșnică.
Rețeta tradițională folosește grâu fiert, zahăr, nucă și arome precum vanilia sau coaja de lămâie. Coliva se ornează adesea cu o cruce din zahăr pudră, bomboane sau stafide.
Câți colaci se fac la parastas
Este una dintre cele mai frecvente întrebări. Preoții explică faptul că, potrivit cărții de cult, Biserica nu cere un anumit număr de colaci. Familia poate da de pomană câți colaci dorește, pe lângă colivă.
În multe zone ale țării există însă obiceiuri populare. Unii pregătesc 43 de colaci, dintre care trei mari, unul fiind „colacul Îngerului“. Cei 40 de colaci mici amintesc de cei 40 de ani petrecuți de poporul lui Israel în pustiu sau de cele 40 de zile de post ale Mântuitorului. Pachetele de pomană se pregătesc adesea în multipli de trei, precum 6, 9 sau 12, însă nu este greșit să alegi un alt număr.
Ce se pune pe masa de pomenire
După slujba de la biserică, familia îi invită acasă sau la un restaurant pe cei apropiați la o masă de pomenire. Meniul diferă de la o zonă la alta și de la o familie la alta, dar există câteva preparate care apar aproape întotdeauna:
coliva, servită la începutul sau la sfârșitul mesei;
ciorba sau supa, de cele mai multe ori ciorbă de perișoare sau de legume;
sarmalele, prezente la aproape toate mesele de pomenire;
friptura sau pilaful, ca fel principal;
colacii sau pâinea de pomenire;
cozonacul sau prăjiturile, la desert;
vinul, din care se varsă câteva picături „pentru cel adormit“.
Un detaliu important: dacă parastasul cade într-o perioadă de post, masa trebuie să fie de post. În această perioadă, credincioșii se află în Postul Crăciunului, care a început pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Pentru o masă de pomenire în post se pot pregăti ciorbă de legume sau de fasole, sarmale de post, fasole bătută, ghiveci, plăcinte de post și cozonac de post. În zilele cu dezlegare la pește, se poate servi și pește.
Ce se dă de pomană la 40 de zile
La pomenirea de 40 de zile se obișnuiește să se dea de pomană mai multe lucruri decât la celelalte pomeniri: haine, încălțăminte, obiecte de uz casnic, farfurii cu mâncare, căni, pahare, linguri și furculițe. Obiectele sunt date, de regulă, în seturi de câte 6, 12 sau 24.
Mulți aleg să dea de pomană hainele și lucrurile personale ale celui adormit, în credința că acestea îi vor folosi pe lumea cealaltă. Este important ca pomana să ajungă la oameni care au cu adevărat nevoie de ea.
Când nu se fac parastase
Biserica a stabilit și anumite zile și perioade în care nu se fac parastase:
duminica, pentru că este ziua Învierii, o zi a bucuriei;
în perioada sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează;
în Săptămâna Mare și în Săptămâna Luminată, până după Duminica Tomii;
la praznicele împărătești, cele mai mari sărbători din calendarul ortodox.
Parastasele se fac, de preferință, marțea, joia și sâmbăta, zile considerate potrivite pentru pomenirea morților. Dacă un soroc cade într-o zi în care nu se pot face pomeni, de exemplu duminica, parastasul se mută, de obicei, în zilele dinainte. Este bine ca data exactă să fie stabilită împreună cu preotul parohiei.
Greșeli pe care le fac multe familii
Iată câteva lucruri pe care preoții le amintesc adesea:
Masa nu trebuie să fie un ospăț. Rostul ei este pomenirea, nu competiția între familii pentru cea mai bogată masă.
Pomana nu înlocuiește rugăciunea. Cea mai mare ajutor pentru cel adormit sunt rugăciunile și faptele bune făcute în numele lui.
Postul trebuie respectat. O masă de dulce în post contrazice sensul pomenirii.
Pomana trebuie să ajungă la cei care au nevoie. O pomană dată cu dragoste unui om sărac valorează mai mult decât zeci de pachete date din obligație.
Pomenirea, o datorie de iubire
Parastasele de 3, 9 și 40 de zile sunt, înainte de toate, un mod prin care familia își arată iubirea pentru cel plecat. Dincolo de colivă, colaci și masa bogată, esența lor rămâne rugăciunea și amintirea. Fiecare soroc este un prilej de a ne aduna, de a ne aminti de cel drag și de a face un bine în numele lui, pentru ca sufletul lui să găsească odihnă și pace.
