Vremea în România 9 iulie 2020. Administrația Națională de Meteorologie anunță că joi, 9 iulie vremea va fi însorită, spre deosebire de ziua de miercuri care a venit cu ploi și averse torențiale.
De mâine, temperaturile ridicate vor începe să crească, iar ploile vor lua o mică pauză.
Vremea în România 9 iulie 2020 în București
Deși iulie și-a intrat in drepturi cu mare căldură, miercuri aceasta s-a schimbat drastic având loc ploi torențiale și descărcări electrice.
Joi, 9 iulie meteorologii anunță că vremea în București va fi mai caldă. Temperaturile maxime se vor ridică până la 29 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 16 și 18 grade Celsius.
Vremea 9 iulie 2020 în Constanța
La mare, vremea va fi joi mai caldă și mai liniștită, față de miercuri, când au avut loc vijelii iar turiștii au fost nevoiti să se adăpostească din fata urgiei.
Temperaturile maxime vor ajunge până la 26 grade Celsius, va fi însorit, iar cele minime vor fi cuprinse între 20 și 21 grade Celsius.
Vremea 9 iulie 2020 în Brașov
Conform ANM, în Brașov vremea se anunță însorită, fără șanse de ploaie pe tot parcursul zilei.
Temperaturile maxime vor ajunge la 24 grade Celsius, iar turiștii se pot bucura de toate priveliștile alături de o vreme liniștită. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 și 12 grade Celsius.
Vremea 9 iulie 2020 în Iași
Ieșenii se pot bucura joi de o vreme însorită și fără șanse de averse. Temperaturile maxime vor ajunge până la 28 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 15 grade Celsius.
Vremea 9 iulie 2020 în Cluj
În Cluj vremea va fi în mare parte însorită, cu șanse de ploaie de 0%. Meteorologii anunță că temperaturile maxime se vor situa între 25 și 28 grade Celsius, iar cele minime vor ajunge la 16 grade Celsius.