Accidentele rutiere nu mai sunt o noutate, în special în România. Din cauza drumurilor proaste și a șoferilor teribiliști mor anual foarte mulți oameni. Totuși, nici unul nu a fost ca cel din 1980 în care au fost implicate 83 de persoane.
Cum a început totul?
Cel mai grav accident rutier care s-a petrecut vreodată în România a avut loc pe 29 iunie 1980 în județul Botoșani, în apropierea localității Huțani. Bilanțul tragediei a uimit pe toată lumea: 48 de morți și 35 de răniți. Cu toate acestea foarte mulți oameni au uitat acest episod tragic.
Șoferul unui autobuz cu o capacitatea maximă de 40 de locuri a luat la bordul autoturismului 83 de persoane. Acesta a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat într-o mlaștină de cinci metri. Accidentul s-ar fi produs după ce a explodat o anvelopă.
Cea mai crudă soartă a avut-o însă șoferul. Acesta a supraviețuit inițial, însă s-a întors să își salveze soția. A reușit, dar când s-a dus și dupa fiul lui, a murit înecat.
Autobuzul venea din Fălticeni, a traversat Suceava, iar pe distanța dintre râul Siret și localitatea Huțani a avut loc explozia la roata din față dreapta. Autobuzul s-a răsturnat pe o parte. Pasagerii care ocupau locurile de la fereastră au scăpat cu viață, deoarece în momentul impactului geamurile s-au spart și au reușit să se salveze. Din păcate, ceilalți s-au înecat.

Un sistem care a mușamalizat totul
Autoritățile comuniste au mușamalizat accidentul. Acestea au secat mlaștina, au dus la morgă trupurile neînsuflețite ale oamenilor care și-au pierdut viața într-un mod îngrozitor. Accidentul a fost ținut secret față de presa, care era controlată total de comuniști, pentru a nu se scrie despre această tragedie și a nu afecta întreaga populație a României. În memoria celor care au murit, locul accidentului poartă numele de „Valea celor 48 de cruci”.
![]()
În România anual se produc foarte multe accidente. Bilanțul arată că în anul 2016 au avut loc peste 27.000 de accidente, în care 1.900 de persoane și-au pierdut viața și peste 8.000 au fost grav rănite.





















