Temperatura normală a corpului poate să difere în funcţie de diferite circumstanţe. Chiar dacă se spune că temperatura corpului uman este de 37 de grade Celsius, acest lucru nu este nepărat bătut în cuie. Iată care este, de fapt, temperatura organismului uman!
Ce temperatură are corpului un om în mod obişnuit
Temperatura corpului poate să difere în funcţie de mai mulţi factori. Printre acestea, se numără sexul, vârsta, de nivelul de activitate şi nu în ultimul rând, de momentul zilei în care se face numărătoarea.
Un alt lucru foarte important pe care trebuie să îl cunoaștem este că abilitatea de a regla temperatura internă se modifică pe măsură ce înaintăm în vârstă. Astfel, acest lucru se traduce prin faptul că un bebeluș are o temperatură mai mare a corpului, iar un bătrân are o temperatură mai mică.
Ce temperaturile sunt cele normale, în funcție de vârstă
Sugari şi copii – între 36,6 grade Celsius şi 37,2 grade Celsius
Adulţi – între 36,1 grade Celsius şi 37,3 grade Celsius
Persoane cu vârsta peste 65 de ani – sub 36,2 grade Celsius
Trebuie menționat că toate aceste valori pot să fie mai mari sau mai mici cu 0,6 grade Celsius, în funcție de factorii de mediu.
„Femeile la ovulaţie şi gravidele în primul trimestru pot avea, de asemenea, valori mai crescute ale temperaturii corporale, de 37,1-37,2 grade Celsius. Mai mult, temperatura bazală se poate menţine peste 37 de grade Celsius până la începutul trimestrului al doilea de sarcină, dacă au avut loc concepţia şi nidarea produsului de concepţie în uter”, spune Cornelia Scărlătescu, medic specialist Medicină Internă.
Valoarea temperaturii normale a corpului uman nu mai este considerată demult 37 de grade Celsius, și, mai mult decât atât, aceasta este văzută drept o terorie expirată. Temperatura corporală poate fi crescută nu numai de sex sau vârstă, ci și de activitatea fizică intensă, consumul de alcool sau consumarea de ardei, țelină, morcovi sau cartofi.