Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații în urma incendiului care a avut loc la Spitalul Județean din Piatra Neamț.
Anunțul făcut de ministru
Saloanele ATI în care au murit 10 pacienți erau încuiate, a confirmat ministrul Nelu Tătaru. Zece pacienți internați la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț au murit în urma incendiului izbucnit în unitatea medicală.
Focul a izbucnit la etajul doi al Spitalului Județean, acolo unde a fost mutată și secția ATI chiar sâmbătă.
Mutarea a fost făcută în regie proprie, din decizia ultimilor doi manageri ai spitalului, Silviu Verzea și Lucian Micu, scrie Libertatea.ro. Astfel, pacienții decedați, toți cei care au fost infectați cu COVID, au fost aduși în salon doar cu câteva ore înainte de izbucnirea incendiului.
Întrebat de Libertatea, ministrul Nelu Tătaru a confirmat faptul că ușile saloanelor de la ATI erau încuiate.
,,Da, ușile saloanelor erau încuiate, pentru a nu intra oricine acolo. Și, oricum, în saloanele de la ATI nu se intră oricum. Doctorul Denciu a descuiat și a intrat în salon. Nu se știe dacă a intrat când era foc deja, sau după ce a intrat el s-a declanșat”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.
Mai mult, în saloane erau oameni care aveau diverse stări de sănătate, iar unii nu se puteau deplasa.
În urma anchetei desfășurată de ITM, a rezultat faptul că focul a fost declanșat de un scurtcircuit apărut din cauza suprasolicitării rețelei electrice.
Pe de altă parte, Ministerul Public a anunțat într-un comunicat că în salonul incendiat a fost locul din care s-a declanșat incendiul și de unde vor fi ridicate dispozitive și echipamente medicale, în vederea expertizării.
În noaptea izbucnirii incendiului, ministrul Nelu Tătaru a ajuns de urgență la locul incidentului.
Premierul Orban a cerut să fie identificați responsabilii
Premierul Ludovic Orban a prezidat, duminică, ședința desfășurată de Centrul Național de Coordonare și Conducere de la Ciolpani. Prim-ministrul a făcut declarații noi cu privire la incendiu.
„În cursul dimineţii am avut întrevedere cu miniştrii Sănătăţii, de Interne, cu secretarul de stat Arafat, cu alţi factori de răspundere implicaţi în tragedia de la Neamţ.
Am solicitat ca DSP, partea de inspecţie sanitară şi pompierii din cadrul ISU să efectueze, de luni, inspecţii si evaluări a instalaţiilor de alimentare cu gaze ale secţiilor ATI şi verificarea conformităţii cu măsurile de siguranţă pentru medicii şi pacienţii de la ATI.
Am solicitat susţinerea, cu toată puterea, a anchetei Parchetului General pentru stabilirea responsabililor pentru tragedia de la Piatra Neamţ. Am solicitat criminaliştilor, reprezentanţilor ISU şi altor specialişti să se implice cu toată expertiza şi capacitatea pentru a identifica cauzele incendiului şi responsabilităţile, pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere”, a declarat Ludovic Orban.