Echipa de handbal feminin a Norvegiei a câștigat al optulea titlu European. Scandinavele s-au impus cu 22-20 în fața echipei Franței, în finala Campionatului European.
Norvegia a câștigat după un meci fantastic. Franța a condus cu 2-0 și cu 4-2, dar nordicele au preluat conducerea din minutul 12, scor 5-4, prin golgheterul competiției, Nora Mork, care a punctat de la 7 metri. Până la pauză, franțuzoaicele nu au mai preluat conducerea niciodată. Kristiansen a marcat primul gol din repriza secundă și Norvegia avea 5 goluri diferență. Franța a revenit în joc, Zaadi a egalat la 17, iar apoi aceeași Zaadi a egalat la 19. Până la final, echipa Norvegiei a reușit să se impună și a arătat încă o dată că este cea mai puternică din lume.
.@NORhandball 🇳🇴 celebrate a record 8th EHF EURO title! 👏👏#ehfeuro2020 #handballispassion pic.twitter.com/o15mAejlQH
— EHF EURO (@EHFEURO) December 20, 2020
Croația a luat medalia de bronz
În finala mică a Campionatului European de handbal s-au întâlnit Croația și Danemarca, țara gazdă. Revelația acestul campionat, Croația care a învins și România cu 25-20 a făcut diferenţa în repriza secundă. Prima parte a fost una echilibrată. În repriza secundă, croatele au reuşit să dețină controlul mai mult timp. A condus cu 15-13 şi 16-14, însă Danemarca a egalat, 18-18, în minutul 41. Croaţia a reuşit apoi să se desprindă decisiv, marcând şapte goluri la rând, 25-18. Gazdele au jucat 17 minute fără gol înscris. În final, Danemarca – Croația s-a terminat 19-25. Handbalistele croate au reuşit cea mai bună performanţă a lor la un campionat european. Cea mai bună clasare a Croaţiei locul cinci obţinut în 1994, în Germania, la prima ediţie.
WATCH: Emotions running high at the end of the 🥉 match for both @HRStwitt 🇭🇷 & @dhf_haandbold 🇩🇰#ehfeuro2020 #handballispassion pic.twitter.com/fKtj4nTNCW
— EHF EURO (@EHFEURO) December 20, 2020
Niciodată naționala României de handbal feminin nu s-a făcut de râs așa cum a reușit la această ediție a Campionatului European din Danemarca. În ultimul meci din grupa principală, tricolorele au fost demolate de Olanda, scor 35 la 24. Româncele au terminat turneul pe locul 12 din 16 echipe, cu 0 puncte. Este cea mai slabă clasare din istoria celor 13 participări la Europene. Până acum, cel mai de prost loc, 11, fusese ocupat în 1998.