Redactia.ro
Home » Sport » Cristina Neagu, record la Campionatul European de Handbal

Cristina Neagu, record la Campionatul European de Handbal

Cristina Neagu, Campionat European de handbal, Norvegia, grupe principale

La această ediție a Campionatului European de handbal, Cristina Neagu a stabilit două recorduri. Este prima handbalistă care marchează 250 de goluri în cadrul acestei competiții. În plus a reușit și cea mai rapidă aruncare, în Danemarca.

Naționala României s-a calificat în grupele principale ale turneului. În ultimul meci a fost învinsă, scor 20-28 de Norvegia. Tricolorele au jucat de la egal la egal o repriză cu o echipă considerată favorită la titlu, iar la pauză scorul era egal, 13-13. Au căzut fizic însă în partea a doua a meciului. Denisa Dedu a avut mai multe intervenții salvatoare, iar România a condus cu 17-16. Apoi fetele au ratat două aruncări de la 7 metri, iar Norvegia a revenit. România merge însă în grupele principale ale Campionatului European, cu 0 puncte. Va juca împotriva echipelor din grupa C, unde deocamdată situația este foarte echilibrată. Singura adversară certă până acum este Croația.

Cristina Neagu, încă un record

Interul stânga al naționalei României a devenit golghetera all-time a Campionatului European. Are peste 250 de goluri marcate. Vechiul record îi aparținea unguroaicei Agnes Farkas, de 205 goluri (între 1994 şi 2002). Jucătoarea celor de la CSM București a depășit-o pe Farkas în meciul cu Germania. Neagu a ajuns acum la 253 de reușite. Românca a fost aleasă de patru ori de către IHF cea mai bună handbalistă a lumii (2010, 2015, 2016 şi 2018). Neagu a mai stabilit un record la această ediție a europenelor. A reușit cea mai rapidă aruncare de până acum a turneului. Aceasta a avut viteza de 129 km/h. Chiar și așa, românca nu este refăcută în totalitate, după ce a avut coronavirus.

„Nu vă bazați pe mine. Nu sunt robot, am nevoie de antrenamente, de meciuri. Cred că România trebuie să se bazeze, în primul rând, pe o echipă închegată. Am nevoie de timp, am nevoie de o perioadă îndelungată fără probleme de sănătate pentru a mă putea antrena!”, a spus Cristina Neagu înainte de Euro 2020.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: