Primăria Mioveni a anunțat finalizarea și recepția oficială a noului pod care traversează Râul Argeșel și asigură legătura rutieră dintre Mioveni și Davidești. Proiectul a fost finanțat de Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, și se remarcă prin faptul că include cel mai mare arc parabolic din România.
A fost recepționat podul cu cel mai mare arc parabolic din România, construit peste Râul Argeșel, între Mioveni și Davidești FOTO
La evenimentul de recepție a participat și deputata de Argeș, Simona Bucura Oprescu, care a subliniat importanța investiției pentru zonă. Ea a declarat că podul oferă „o alternativă rapidă de transport într-o zonă unde, în perioadele cu inundații, accesul către Mioveni a fost adesea afectat”. De asemenea, a menționat că, odată cu realizarea Drumului Expres Pitești–Mioveni, infrastructura va deveni și mai solicitată, iar traficul de pe DN 73 va putea fi preluat în parte de DN 73D.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fpod-Mioveni.jpg)
Podul a trecut cu succes testele de rezistență
Podul are o deschidere de 73 de metri, o înălțime de 35,5 metri, o lungime totală de 81,2 metri și o lățime de 13 metri. Autoritățile locale au precizat că noua structură va avea un impact direct asupra mobilității și siguranței rutiere, facilitând circulația și contribuind la dezvoltarea comunităților din zonă.
În luna august, podul a trecut cu succes testele de rezistență. Pentru verificarea capacității structurale au fost folosite șase camioane de mare tonaj, fiecare încărcat cu aproximativ 20 de tone de piatră, testele confirmând soliditatea construcției.
Primăria Mioveni subliniază că finalizarea lucrărilor reprezintă un pas important pentru modernizarea infrastructurii rutiere locale și pentru creșterea siguranței circulației între cele două localități.
Sursa foto: Arhivă




















