Mirela Loșniță
Viitorul guvern de coaliție ar putea recurge la asumarea răspunderii în fața Parlamentului pentru a implementa un pachet de reforme menite să reducă deficitul bugetar acumulat în mandatul executivului condus de Marcel Ciolacu, au declarat surse politice pentru G4Media. În acest sens, o sesiune parlamentară specială este planificată pentru luna iulie, iar în prim-plan se află modificări legislative privind organizarea aparatului bugetar.
Viitorul guvern ia în calcul asumarea răspunderii pentru măsurile de reformă
Conform surselor, noul executiv are în vedere măsuri ferme și rapide pe trei direcții majore: reducerea cheltuielilor statului, oprirea investițiilor considerate inutile și majorarea anumitor taxe. Aceste intervenții au ca scop principal stoparea dezechilibrelor bugetare și recâștigarea încrederii instituțiilor europene în politica fiscală a României potrivit G4Media.
Printre măsurile discutate se numără desființarea unor instituții sau structuri considerate redundante, eliminarea sporurilor acordate nejustificat și reducerea numărului de angajați din administrația centrală și locală. Aceasta ar fi, potrivit inițiatorilor, una dintre soluțiile prin care se pot controla cheltuielile recurente ale statului.
Un alt pilon al strategiei viitorului guvern constă în sistarea unor investiții care, în urma unei reevaluări, nu ar aduce beneficii semnificative economiei sau societății. De asemenea, creșterea unor taxe — cel mai probabil în domeniul fiscalității indirecte sau asupra veniturilor mari — este văzută ca o alternativă pentru asigurarea veniturilor bugetare necesare funcționării statului.
Ce înseamnă asumarea răspunderii și cum funcționează procedura
Asumarea răspunderii de către Guvern reprezintă o procedură constituțională care permite Executivului să adopte un proiect de lege fără o dezbatere parlamentară clasică. Este o metodă considerată de maximă urgență și este adesea folosită atunci când există riscul ca o inițiativă să fie blocată politic sau tergiversată în comisii.
Procedura implică prezentarea legii într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, în care Guvernul își asumă întreaga responsabilitate politică asupra conținutului documentului. Ulterior, opoziția are la dispoziție trei zile pentru a iniția o moțiune de cenzură. Dacă moțiunea este votată de majoritatea parlamentarilor, Guvernul este demis, iar proiectul este anulat.
În schimb, dacă moțiunea nu este depusă sau nu întrunește voturile necesare pentru adoptare, legea este considerată adoptată automat, fără posibilitatea amendării, și este transmisă președintelui pentru promulgare.
O procedură eficientă, dar controversată
De-a lungul anilor, asumarea răspunderii a fost folosită de mai multe ori în politica românească. Guvernele conduse de Emil Boc, Călin Popescu-Tăriceanu sau Dacian Cioloș au apelat la această metodă în momente de criză sau pentru reforme majore. Exemple includ legile privind educația, codul muncii sau salarizarea unitară.
Susținătorii acestei metode o consideră un instrument de eficiență legislativă, necesar în perioade critice, când dialogul politic este blocat. Pe de altă parte, criticii avertizează că acest tip de legiferare reduce la minimum rolul Parlamentului și diminuează transparența procesului democratic. În lipsa dezbaterii publice și a consultărilor, riscul de a trece reforme cu impact major fără analiză amplă crește semnificativ.
Motivul principal pentru accelerarea măsurilor de reformă este reprezentat de nivelul ridicat al deficitului bugetar. Potrivit informațiilor publice, România se află deja sub observația Comisiei Europene privind respectarea criteriilor de stabilitate fiscală, iar incapacitatea de a ajusta cheltuielile ar putea conduce la blocarea fondurilor europene sau la penalizări financiare.
Executivul care va prelua conducerea în perioada următoare va trebui să găsească un echilibru între măsurile de corecție fiscală și menținerea sprijinului popular. Măsuri precum reducerile de personal sau creșterile de taxe pot genera tensiuni sociale și presiuni sindicale. Tocmai din acest motiv, decizia de a merge pe calea asumării răspunderii este interpretată și ca o metodă de a evita un blocaj legislativ sau opoziție în interiorul coaliției.
