Redactia.ro

Albert NBN, în centrul scandalului de la Beach, Please! Reacție după plângerea penală și valul de critici: „Nu mă afectează hate-ul!”

Prezent pe scena celui mai controversat festival din această vară, Beach, Please! de la Costinești, trapperul Albert NBN a ajuns în centrul unei polemici naționale. În vârstă de doar 20 de ani, artistul a generat un val uriaș de reacții după un moment considerat ofensator la adresa României.

Reacție după plângerea penală și valul de critici

Ulterior, s-a trezit cu o plângere penală pe numele său, dar susține că totul a fost înțeles greșit.

Albert NBN a urcat pe scenă alături de nume mari din muzica românească și internațională – Smiley, Antonia, Alex Velea, Mira, dar și invitați precum Asap Rocky, Rick Ross sau 21 Savage. Însă momentul său a fost cel care a atras atenția întregii țări, după ce a folosit expresii considerate jignitoare la adresa României.

Incidentul a fost intens mediatizat, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Printre cei mai vocali s-a numărat deputatul Dumitru Coarnă, care a depus o plângere penală împotriva trapperului, acuzându-l că a adus „insulte și expresii vulgare la adresa statului român” în fața unui public format majoritar din adolescenți. După câteva zile de tăcere, Albert a decis să răspundă acuzațiilor, încercând să lămurească ceea ce a declarat pe scenă. Acesta susține că mesajul său a fost complet interpretat greșit și că nu a avut în niciun moment intenția de a insulta românii.

„Mă refeream la cu totul altceva. Cum aș putea eu să înjur românii?! Ar fi ca și cum mi-aș înjura fanii. Mă refeam la România din punct de vedere al culturii. Uită-te să vezi ce oameni sunt… Ei, în versul acela, la ei mă refeream! D-ăștia de fac ei din țânțar, armăsar!

Dar când le zic tuturor copiilor, la zeci de mii de copii, să nu se drogheze, să își iubească familia, de acelea de ce nu se mai vorbește?!”, a spus el pentru Cancan.

Albert NBN: „Nu mă afectează hate-ul”

În ciuda reacțiilor negative, Albert NBN rămâne ferm pe poziție și spune că nu se simte afectat de valul de ură din spațiul public:

„Nu mă afectează hate-ul! De ce să mă afecteze? Cu ce depind eu de ei?! Nu-mi pasă! Crede-mă! Nu știu cum să îți explic, eu nu văd pe altcineva, în afară de mine! Văd doar drept!”, a mai spus artistul.

Sursa foto: Instagram

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: