Meteorologii anunţă caniculă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi extreme în Mehedinţi şi Dolj, unde a fost emis cod roşu. În aceste două județe, temperaturile vor ajunge la 39…41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizarea Cod roşu – val de căldură intens şi persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, în Mehedinţi şi Dolj.
Cât de cald va fi în perioada următoare
„Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi şi Dolj se vor înregistra temperaturi maxime de 39…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice vor fi de 20…23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, au transmis meteorologii.
În același interval, va fi în vigoare un Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat în județele Olt, Teleorman, Gorj și Vâlcea. „Canicula şi disconfortul termic vor fi accentuate în judeţele Olt, Teleorman, Gorj şi Vâlcea. Temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice vor fi de 18…21 de grade, astfel că, local, vor caracteriza o noapte tropicală”, au precizat specialiștii.
Pe lângă aceste zone, un Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat a fost emis pentru județele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, municipiul Bucureşti și zona continentală a județului Constanța. „În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul, sudul şi centrul Munteniei şi sudul Dobrogei continentale va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade. Minimele termice vor fi, în general, de 17…20 de grade, astfel că, pe arii restrânse, vor caracteriza o noapte tropicală”, potrivit ANM.
Cod galben de intensificări ale vântului
Meteorologii au emis și un Cod galben de intensificări ale vântului, valabil între orele 6.00 și 18.00, pentru județele Galaţi, Brăila, vestul județului Ialomiţa, zona joasă a județelor Vrancea, Buzău și Prahova. În aceste zone, „temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h”, se arată în avertizare.