Alexandra Stan este o persoană căreia îi place să surprindă lumea ori de câte ori are ocazia. Ei bine, de această dată artista s-a pozat în timp ce se afla alături de iubitul său, dar fără să-i dezvăluie identitatea. Cântăreața a postat imaginea la story, înaintea de a-și lansa noua melodie.
Alexandra Stan s-a pozat cu iubitul în pat! Gestul surprinzător al bărbatului
Alexandra Stan și-a surprins fanii cu doar câteva ore înainte să-și lanseze melodia „Bandit”. Aceasta a postat mai multe fotografii în care apare îmbrăcată sumar, iar în una dintre ele, Alexandra a renunțat și la bikini. La finalul lunii august, artista a realizat o ședință foto la malul mării.
Recent, aceasta a postat un Instastory în care apare alături de iubitul său, de această dată, fiind îmbrăcată complet. Nu se știe cine este tipul care i-a luat mințile artistei, deoarece artista a preferat să nu-i divulge identitatea, iar tanarul s-a ascuns sub patura.
Care este secretul reușitei?
Într-un interviu,Alexandra Stan a vorbit despre ceea ce îi place să facă și despre lucrurile care o fac fericită. ”De multe ori am vrut să schimb ceva în viața mea. De câte ori nu eram fericită. Dacă eram într-un contract, dacă aveam o colaborare cu cineva de câteva luni… Eu, dacă nu sunt fericită, nu mă simt împlinită, îmi afectează creativitatea, libertatea, eu știu, zic dacă sunt într-o relație și se întâmplă asta, dacă văd că sunt constrânsă, mi se pare că e o problemă, sunt un fel de cal sălbatic. Nu-mi place să fiu îmblânzită, așa, foarte ușor”, dezvăluia Alexandra.
Referitor la relații, Alexandra își doreștre un bărbat sincer, dar având unele relații eșuate, artista este dispusă să cunoască oamenii așa cum sunt ei. „Îmi vine instinctul ăsta de nevastă! Și cred că ei, bărbații, mă cataloghează în felul ăsta de a fi, apoi când devin artistul, e șocul mare pentru ei. Nu știu care-i faza… Nu se adaptează la schimbarea asta și încearcă să mă pună într-o categorie. Eu nu mai am așteptări. Am început să iau oamenii așa cum sunt ei”, a mai spus Alexandra Stan.