Redactia.ro
Home » Monden » Alexandru Arșinel, despre moartea Stelei Popescu: ”În dimineața aceea am sunat-o”

Alexandru Arșinel, despre moartea Stelei Popescu: ”În dimineața aceea am sunat-o”

Alexandru Arșinel și Stela Popescu au fost în întreaga lor carieră de actorie colegi de scenă. Alexandru Arșinel își amintește cu greu de ziua morții celei care i-a devenit și bună prietenă.

Alexandru Arșinel, despre moartea Stelei Popescu: ”În dimineața aceea am sunat-o”

Sunt patru ani de când marea actriță Stela Popescu a plecat din această lume. Alexandru Arșinel spune că nu se simte confortabil când este întrebat cum se simte fără cea alături de care a jucat pe scena teatrului, o întreagă carieră. În dimineața când Stela Popescu a murit, Alexandru Arșinel își amintește că a sunat-o. De altfel, o sunase și în dimineața zilei anterioare și au stabilit să se vadă, deoarece aveau un spectacol la Chișinău.

”Nu-mi face bine când sunt întrebat cum este fără Stela Popescu. Cum să fie? Stela era un om deosebit de vertical. Ea dacă ar fi vrut să obțină ceva din punct de vedere afectiv de la mine, mi-o spunea de la obraz. Când a murit, în dimineața aceea am sunat-o. Cu o dimineață mai devreme am sunat-o și i-am spus să ne vedem, pentru că la sfârșitul săptămânii eram programați cu un spectacol la Chișinău. Ea mi-a zis: ”Lasă-mă până mâine să ne vedem, pentru că am treabă astăzi”, a declarat Alexandru Arșinel la Antena Stars.

Alexandru Arșinel: ”Ceva cumplit a fost”

A doua zi, Alexandru Arșinel a primit la rândul său un apel care l-a șocat. Nu-i venea să creadă de ceea ce auzise, faptul că Stela Popescu a murit. Când a ajuns acasă la aceasta, a găsit-o întinsă pe podea. Marele actor vede ca pe un mister plecarea din această lume a Stelei Popescu.

”A doua zi m-a sunat Adrian Ursu și m-a întrebat dacă știu ceva de Stela și deja încremenisem. Mi-a zis că a murit. Ceva cumplit a fost. M-am suit în mașină imediat și am ajuns acasă la ea și am găsit-o pe podea, nu știu… Pentru mine este un mister cum a murit. S-a lovit la cap, s-a împiedicat, s-a… nu știu. Ea nu arăta niciodată, ea nu plângea niciodată. Ea era de te mobiliza, extraordinară. Extraordinară era”, a mai zis marele actor.

Stela Popescu a murit pe 23 noiembrie 2017. Actrița suferea de mai mulți ani de diabet, iar în ziua decesului ar fi suferit un stop cardiorespirator. Fiica sa adoptivă a găsit-o prăbușită în casă. Urma ca în Decembrie 2017 să împlinească 82 de ani. Stela Popescu a fost îngropată la Cernica, lângă soțul său, Puiu Maximilian. De altfel, oamenii legii au deschis atunci un dosar pentru moarte suspectă. În ultimele zile ale vieții sale, îndrăgita actrița urma un tratment împotriva diabetului.

Nu am niciun secret, dar sunt două lucruri importante în viața unui om: moștenirea genetică și dragostea de viață. Dacă faci o profesie care te satisface, nu mai contează atât de tare banii. Dacă ești foarte bun, atunci ceea ce îți vine de acolo îi ajunge să supraviețuiești. Nu vreau avion personal, nu mașini, marea mea bucurie este că am reușit în această profesie”, spunea Stela Popescu într-un interviu pentru Digi24, acordat în 2013.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: