Redactia.ro

Alexandru Rogobete, dezvăluiri surprinzătoare despre relația cu Dana Budeanu: „Ne-am cunoscut total întâmplător”

GALERIE FOTO (2) Sursa: 40 de întrebări cu Denise Rifai

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost invitat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”. În cadrul emisiunii, ministrul a vorbit despre întregul drum profesional, dar și despre relația cu Dana Budeanu, moment care a stârnit reacții în mediul online.

Alexandru Rogobete și parcursul profesional

Alexandru Rogobete s-a impus în ultimii ani ca una dintre cele mai influente figuri din sistemul medical și politic din România. Cariera sa a cunoscut o evoluție accelerată începând cu anul 2020, odată cu intrarea în Ministerul Sănătății. De atunci, a parcurs toate etapele importante: de la consilier, la secretar de stat, iar din 2025 ocupă funcția de ministru al Sănătății, devenind unul dintre cei mai vizibili oameni din domeniu.

E deja cunoscut faptul că în spațiul public, Dana Budeanu și-a exprimat în repetate rânduri admirația față de Alexandru Rogobete, susținându-l deschis pentru pozițiile sale ferme în sprijinul sistemului public de sănătate. Creatoarea de modă a apreciat curajul ministrului de a vorbi sincer despre problemele din domeniu și de a critica sectorul privat atunci când a considerat că este necesar. Nu de puține ori, aceasta l-a numit „cel mai curajos ministru al Sănătății de după 1989”.

Alexandru Rogobete
Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete, despre relația cu Dana Budeanu

În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Alexandru Rogobete a vorbit pentru prima dată despre legătura dintre el și Dana Budeanu, explicând cum a început totul. Cei doi s-au cunoscut întâmplător, în vara anului 2024, însă relația lor s-a format treptat, pe baza unei aprecieri reciproce care a existat încă dinainte de întâlnirea față în față.

De-a lungul timpului, Dana Budeanu a vorbit în termeni pozitivi despre Alexandru Rogobete, remarcând implicarea și seriozitatea cu care acesta și-a construit cariera. La rândul său, ministrul a spus că între ei s-a născut o relație de prietenie bazată pe respect și încredere, chiar dacă nu au petrecut mult timp împreună.

Potrivit lui Rogobete, comunicarea constantă și încrederea reciprocă au făcut ca legătura dintre ei să se consolideze firesc. El consideră că sprijinul oferit de Dana Budeanu vine din convingerea că își face meseria cu pasiune, integritate și responsabilitate.

Despre modul în care s-au cunoscut, Alexandru Rogobete a declarat: „Ne-am cunoscut total întâmplător, iar doamna Dana Budeanu m-a ajutat cu vizibilitatea, este adevărat. Încă de la începuturile mele fără să ne cunoaștem. Ea vorbea despre mine într-un mod frumos, laudativ de cele mai multe ori, dar fără să mă cunoască. Am întâlnit-o întâmplător, în vara anului 2024, fizic, și sigur că avem o relație de prietenie, care se bazează pe foarte mult respect și pe foarte multă încredere.

Nu am petrecut timp împreună, am comunicat în schimb foarte mult. Nu știu dacă am cucerit-o în modul respectiv, ci cred că are încredere în pasiunea mea în ceea ce fac.”

Reacția Danei Budeanu

Dana Budeanu nu a întârziat să reacționeze și a scris într-o postare pe Instagram cum s-a cunoscut, de fapt, cu actualul ministru al sănătății.

„Îl ai invitat pe ministrul sanatatii și-l întrebi asemenea tâmpenie! De ce? Pentru ca in România a ajuns ceva de neconceput, a sustine pe cineva pur si simplu pentru ca merita! De ce? Pentru ca 99.9% din presa e sclava si pentru ca 99.9% dintre oameni fac totul doar contra un cost, de orice natura ar fi acela!

Pe Alexandru Rogobete l-am ‘cunoscut’ doar auzindu-l intr-o conferinta de presa, unde era langa fostu ministru al sanatatii! Am auzit o voce si un discurs socant de bune pentru România de azi! Din acea clipa l-am sustinut continuu, asa cum am facut o si cu alti oameni minunati! Si am avut dreptate, iata! Asa cum am mereu!

Pe Alexandru Rogobete l-am cunoscut din intamplare dupa doi ani de cand am inceput sa-l sustin! Si de atunci l-am mai intalnit doar la interviurile pe care i le-am cerut!

Eu nu-l tutuiesc, pentru mine este ministrul sanatatii, lucru pe care i-l am si prezis!

Ne-am imprietenit acum un an si am cunoscut cu acea ocazie un om, un tanar, un suflet si o minte fenomenale. Acesta este doar inceputul carierei lui…sa ramana scris.

Intrebarea nu si avea rostul si nici locul. Eu nu reprezint nimic in parcursul lui, un tanar de 35 de ani, doctor in medicina, ajuns ministru, reformand tot sistemul de sanatate, la varsta la care altii stau pe tik tok si se tund la barbãrșop!”, a scris Dana Budenau.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Dana Budeanu (@danajustlove)

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: