Redactia.ro

Alice, fetița unor români din Spania, a murit după ce a fost deconectată de la aparate. Părinții acuză echipa medicală 

Durere fără margini pentru o familie de români stabilită în Catalonia, Spania. Alice, fetița lor în vârstă de numai 12 ani, a murit după ce medicii au decis să o deconecteze de la aparatele care o țineau în viață, fără acordul părinților. Cazul a stârnit revoltă în comunitatea românească din străinătate, iar familia acuză acum spitalul de neglijență și de încălcarea legii.

Alice, fetița unor români din Spania, a murit după ce a fost deconectată de la aparate

Potrivit relatărilor părinților, tragedia s-a petrecut la spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona, acolo unde copila fusese internată în stare critică. Fetița intrase în șoc anafilactic în timp ce se afla în vizită la o colegă de școală. Alice era cunoscută cu o alergie severă la proteina din laptele de vacă, motiv pentru care purta mereu o seringă de adrenalină și un inhalator.

Totul s-a întâmplat pe neașteptate. În noaptea în care se afla la prietena ei, micuței i s-a făcut brusc rău. Tatăl, alertat de familie, a mers imediat să o ia și a găsit-o inconștientă. În drum spre spital, inima copilei s-a oprit, însă medicii au reușit să o resusciteze și să o stabilizeze temporar.

Sursa foto: Cancan

Părinții acuză echipa medicală 

După internare, Alice a fost transferată la spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona pentru tratament de specialitate. La mai puțin de 24 de ore de la internare, medicii au informat familia că fata ar fi în moarte cerebrală și că nu mai există nicio șansă de recuperare.

Părinții, însă, spun că au observat semne care, în opinia lor, contraziceau diagnosticul. Tatăl, George Sabadac, susține că activitatea cerebrală a fiicei sale se modifica atunci când aceasta auzea voci familiare sau melodii preferate.

„Am văzut o legătură directă între ureche şi creier, atunci când mama ei a început să îi cânte cântece de leagăn. Capacitatea ei cerebrală a urcat la peste 45, aproape 50 la sută. În momentul în care i-am pus înregistrări audio ale prietenelor ei, am văzut cum activitatea cerebrală a urcat treptat la 82”, a declarat George Sabadac, tatăl fetei

Familia afirmă că medicii au insistat să își dea acordul pentru donarea organelor, deși ei nu erau convinși de diagnosticul stabilit. Mai mult, părinții susțin că tratamentul care o menținea pe Alice în viață a fost redus treptat, fără ca ei să fie de acord.

La scurt timp după aceste discuții, Alice a intrat în stop cardiac și a murit. Familia este convinsă că diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus prea devreme și fără respectarea tuturor pașilor legali.

„Am studiat legile care reglementează moartea cerebrală, iar una dintre ele stipulează clar că unei persoane căreia nu i-a fost făcută o encefalogramă care să arate valoarea 0 timp de 30 de minute, cu acelaşi test repetat după şase ore, nu i se poate pune acest diagnostic”, a mai declarat George Sabadac, tatăl fetei.

Părinții mai susțin că medicii au stabilit diagnosticul după administrarea fentanilului, o substanță opioidă foarte puternică, folosită în unele cazuri pentru calmarea durerii, dar care poate afecta temporar activitatea cerebrală.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: