Redactia.ro
Home » Monden » Anca Pandrea a ajuns de urgență pe masa de operație. Cum se simte actrița

Anca Pandrea a ajuns de urgență pe masa de operație. Cum se simte actrița

Anca Pandrea a ajuns de urgență pe masa de operație

Anca Pandrea a ajuns de urgență pe masa de operație. Iată cum se simte actrița după intervenția la care a fost supusă!

Anca Pandrea a ajuns de urgență pe masa de operație

Anca Pandrea, în vârstă de 76 de ani, a ajuns din nou pe mâna medicilor, care au operat-o de urgență. Actrița a suferit o hemoragie în vitros din cauza unei afecțiuni la ochiul stâng. Acum, actrița se află în recuperare la domiciliu și a oferit primele detalii despre starea ei de sănătate.

„Am avut probleme la ochiul stâng și am sunat-o pe doamna doctor Monica Pop, crezând că am altceva. Apoi am făcut hemoragie și am fost operată la Policlinica Washington. M-au pansat, îmi pun picăturile și trebuie să am grijă, să nu pățesc ceva. Inițial am crezut că am alte probleme după vacanța din vară. Dar momentan s-a rezolvat și trebuie să fiu atentă și să nu-mi între praf în ochi”, a povestit Anca Pandrea, pentru Click!

Anca Pandrea suferă și acum după regretatul Iurie Darie

Anca Pandrea suferă și acum după regretatul Iurie Darie. În urmă cu aproximativ zece ani, actorul Iurie Darie s-a stins din viață, însă odată cu moartea sa, a luat o parte și din partenera sa de viață, Anca Pandrea. Actrița nu și-a revenit nici acum și nu înțelege că bărbatul pe care l-a iubit și îl va iubi toata viața, nu mai este printre cei vii.

Povestea de dragoste dintre Anca Pandrea și Iurie Darie a durat 26 de ani. Aceasta a trecut cu mare greutate peste evenimentul nefericit, fiind încurajată de cei care i-au fost prieteni apropiați atât ei, cât și lui Iurie Darie. Timpul s-a scurs, însă Anca nu-l poate uita! Actrița îl ia pe Iura peste tot cu ea și nu se desparte niciodată de fotografia lui.

Actrița suferă de mai multe afecțiuni cronice, printre care și o insuficiență cardiacă și pulmonară. În contextul pandemiei de coronavirus, actrița s-a protejat cât a putut pentru a nu contracta virusul ucigaș. Ba chiar, a fost nevoită să renunțe și la vizitele regulate pe care le făcea la mormântul iubitului ei Iura.

„Nu am mai fost la el de când a început starea de urgență. În luna martie, de ziua lui, aranjasem totul pentru o nouă expoziție în foaierul Teatrului de Comedie, cumpărasem chiar și o sută de pahare de sticlă, dar nu am mai putut face nimic, pentru că a venit pandemia. În vară, medicul pneumolog nu mi-a dat voie să merg la el, din cauza temperaturilor ridicate, iar acum este din nou nebunie”, a declarat Anca Pandrea, în pandemie, pentru playtech.ro

Încă de la moartea actorului, Anca Pandrea poartă cu ea fotografia bărbatului iubi, în piept sau pe șapcă.Nu contează unde se află sau unde merge.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: