Redactia.ro
Home » TV » Andreea Bălan, traumatizată de spital

Andreea Bălan, traumatizată de spital

GALERIE FOTO (2) Andreea Bălan, traumatizată de spital

Andreea Bălan a petrecut o mare parte dintimp în spital în ultima vreme, din cauza complicațiilor de după naștere. Din acest motiv este foarte speriată de ace, seringi și de gandul de a sta internată în spital.

Andreea Bălan a povestit în vlogul ei cum a ajuns  de urgenţă la spital. Artista a povestit că îi țâșnea sânge din burtă. A suportat apoi două intervenții chirurgicale. Ultima a fost cea mai grea, iar cântăreaţa susţine că a avut dureri mari. Important este faptul că acum se simte bine şi abia aşteaptă să ajungă acasă la familie.

Cântăreața a povestit în detaliu clipele de coșmar prin care a trecut.

„Când văd branule şi seringi simt furnicături. Mă doare dinainte să fiu înţepată. Am avut şi în gât. Nu mai am semne. Şi în vene peste tot. Săptămâna trecută m-am internat a doua oară pentru că am sângerat acasă. Ieşea sângele, ţâşnea din operaţie. M-au operat a doua zi, m-au curăţat. A fost cu anestezie totală. După două zile am fost externată. Între timp aceste hematoame s-au format din nou.”

„Nu e uşor deloc!”

„Azi noapte am sângerat din nou, 20 martie. S-a descoperit că am un nou hematom. Când am văzut că iar sângerez m-am speriat şi am şi că nu mai merg nicăieri. Nu mai vreau! Nu mai vreau înţepături! În ultimele două spătmâni cred că am avut la înţepături, ace, perfuzii, mi s-a luat la sânge. Nu e uşor deloc”, a spus Andreea Bălan. 

Complicațiile au survenit din cauza emboliei amniotice din timpul operaţiei de cezariană.  Andreea Bălan speră să iasă rapid din spital şi să poată merge la fetele ei acasă.

„Este din cauza faptului că am avut embolie amniotică. Eu am reuşit să păcălesc moartea. A provocat o cascadă de evenimente la mine. Din cauza acestei embolii am ajuns la a treia operaţie. Sper să fie ultimul vlog din spital şi ultimul în care vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat. Să nu mai am hematoame şi să nu mai ajung în spital. Am şi slăbit foarte mult, având operaţiile nu poţi să mănânci nici înainte, nici după. Vreau să stau acasă cu fetele mele”, a spus Andreea Bălan în vlogul său.

Andreea Bălan a ajus din nou la spital în urmă cu câteva zile din cauza complicațiilor suferite în urma operației de cezariană.

Artista a avut embolie anatomica o complicație care de obicei apare foarte rar în urma unei astfel de operații.

Embolia cu lichid amniotic  reprezintă o complicaţie foarte gravã a sarcinii, nasterii, sau avortului, caracterizată prin
dispnee, dureri toracice, edem pulmonar şi frecvent deces matern şi/sau fetal. Se presupune cã embolia amniotică s-ar datora trecerii de lichid amniotic în circulaţia sanguină a mamei.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: