Redactia.ro

Apar noi informații în cazul morții lui Felix Baumgartner. Ce s-ar fi întâmplat cu parapanta înainte de prăbuşirea lângă piscina hotelului

Ancheta privind decesul celebrului parașutist și base jumper austriac Felix Baumgartner se intensifică, luând o nouă turnură neașteptată. Potrivit unor surse citate de presa italiană, investigatorii iau în calcul ipoteza unei defecțiuni tehnice survenite în timpul zborului, provocată de echipamentul video montat de sportiv.

Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu parapanta înainte să se prăbușească lângă piscină

Conform cotidianului Il Resto del Carlino, se pare că bodycam-ul utilizat de Baumgartner ar fi fost atașat de corpul său cu ajutorul unei frânghii, iar în timpul zborului, aceasta ar fi fost aspirată accidental în elicea parapantei motorizate. Incidentul ar fi dus la blocarea elicei, cauzând astfel pierderea controlului aparatului și prăbușirea fatală.

Tragedia a avut loc în localitatea Porto Sant’Elpidio, situată pe coasta de est a Italiei. Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile italiene analizează toate detaliile pentru a reconstrui cu exactitate desfășurarea evenimentelor care au dus la moartea sportivului în vârstă de 55 de ani. Cercetările vizează atât posibile erori umane, cât și eventuale deficiențe tehnice ale echipamentului utilizat.

Camera de filmat a ajuns în elice

„Au apărut date noi în ancheta morţii lui Felix. Aşadar, anchetatorii italieni au analizat – sunt primele cercetări făcute pe aparatul de zbor – şi au constatat că sportivul legase cu o frânghie o telecameră cu care filma respectivul zbor. Şi, foarte probabil, spun anchetatorii, din cauza vântului sau din cauza unei mişcări bruşte, executată în timpul zborului, această cameră de filmat a ajuns în elice, blocând-o şi provocând astfel căderea aparatului de zbor.

Se pare că sportivul a încercat să deschidă paraşuta de urgenţă, dar se afla la o altitudine foarte joasă şi aparatul de zbor nu a mai putut să fie redresat, iar paraşuta nu s-a mai putut deschide, pentru că zbura mult prea jos. Sunt primele date din această anchetă care este în plină desfăşurare”, a spus Naty Badea, potrivit Antena 3 CNN.

A suferit un stop cardiac în timpul zborului

La doar 56 de ani, celebrul parașutist și aventurier austriac Felix Baumgartner și-a pierdut viața în urma unui incident tragic petrecut în stațiunea Le Mimose Family Camping Village, situată pe litoralul Italiei. Sportivul s-a prăbușit în piscina complexului, în urmă cu două zile, în timpul unui zbor cu parapanta motorizată. Impactul i-a fost fatal, iar o femeie aflată în proximitatea piscinei a fost rănită ușor, necesitând îngrijiri medicale minore.

Baumgartner se afla în vacanță în Italia împreună cu partenera sa de viață, Mihaela Rădulescu, alături de care formase un cuplu de peste un deceniu. Deși nu aveau copii împreună, cei doi erau cunoscuți pentru discreția și stabilitatea relației lor. La scurt timp după accident, Mihaela a transmis un mesaj public emoționant, exprimându-și durerea profundă. Ulterior, ea a revenit cu alte declarații încărcate de emoție, distribuite pe rețelele de socializare.

Potrivit rezultatelor preliminare ale autopsiei, cauza decesului a fost un stop cardiac survenit în timpul zborului. Acest element schimbă direcția anchetei, sugerând că prăbușirea ar fi fost consecința unei urgențe medicale, și nu neapărat a unei defecțiuni tehnice. Cu toate acestea, autoritățile continuă să analizeze imaginile surprinse de camera video montată pe echipamentul sportivului, în timp ce martorii afirmă că zburase la o altitudine relativ joasă în momentul incidentului.

S-a deschis un dosar penal

Parchetul din Fermo a deschis un dosar penal pentru omor din culpă și a ordonat efectuarea unei autopsii pentru a determina cu exactitate cauza morții. Ancheta este în curs de desfășurare, iar autoritățile italiene așteaptă raportul detaliat al expertului tehnic care va clarifica în totalitate circumstanțele accidentului. Tragedia a zguduit comunitatea sportivă internațională și a readus în atenție riscurile uriașe pe care le presupune zborul în regim de hobby, chiar și pentru cei mai experimentați și pregătiți sportivi din lume.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: