Aproape 7.000 de contribuabili din Oradea vor scăpa de datoriile mici către bugetul local, după ce Consiliul Local a aprobat, în ședința de joi, anularea automată a sumelor restante de până la 40 de lei. Măsura se aplică atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, pentru obligațiile fiscale aflate în sold la data de 31 decembrie 2025.
Aproape 7.000 de români rămân fără datorii la stat
Decizia a fost anunțată printr-un comunicat publicat pe site-ul Primăriei Oradea și are la bază prevederile Codului de procedură fiscală, care permit autorităților locale să stabilească un plafon sub care creanțele pot fi anulate. Scopul este simplificarea activității administrative și evitarea cheltuielilor inutile generate de recuperarea unor sume foarte mici.
„Conform situației fiscale prezentate de Direcția Economică, măsura va duce la anularea datoriilor pentru: 5.879 persoane fizice, însumând 25.573 lei și 1.096 persoane juridice, însumând 8.324 lei”, se precizează în comunicatul de presă.
Potrivit datelor furnizate de Direcția Economică, de această măsură vor beneficia 5.879 de persoane fizice, cu datorii totale de 25.573 de lei, și 1.096 de persoane juridice, care însumează restanțe de 8.324 de lei. În total, vor fi șterse datorii de aproximativ 34.000 de lei.
„Aceste sume reprezintă valori maximale inventariate la 31.12.2025. Fiind sub plafonul legal de 40 lei, generează costuri administrative mai mari decât valoarea lor, motiv pentru care anularea lor este considerată justificată”, a mai transmis instituția.
Reprezentanții administrației locale explică faptul că recuperarea acestor sume ar presupune costuri administrative mai mari decât valoarea efectivă a datoriilor. Din acest motiv, anularea lor este considerată o soluție eficientă și justificată din punct de vedere economic.
Nu este pentru prima dată când Oradea aplică o astfel de măsură. Și în anii anteriori, autoritățile locale au decis să șteargă datoriile foarte mici către bugetul local, în baza acelorași prevederi legale, pentru a reduce birocrația și a eficientiza activitatea fiscală.






















