Redactia.ro
Home » TV » „Asia Express”, sezonul 4 – deja se face selecția concurenților. Aceasta ar fi prima echipă

„Asia Express”, sezonul 4 – deja se face selecția concurenților. Aceasta ar fi prima echipă

GALERIE FOTO (2) „Asia Express”, sezonul 4

„Asia Express”, sezonul 4 ar putea să vină cu un concurent surpriză anul viitor. Deja s-a început selecția pentru participanții noului sezon. Care este primul nume care s-a aflat deja!

Asia Express este o emisiune fenomen care se difuzează la Antena 1. Încă din primul sezon, a fost în topul audiențelor. Iată că și la finalul sezonului 3 a înregistrat un record de public. Acest sezon a fost cu atât mai apreciat de telespectatori cu cât echipele concurente sunt persoane foarte iubite în mediul online.

Câștigătorii sezonului 3, Răzvan Fodor și chef Sorin Bontea au fost extrem de apreciați de public, datorită naturaleții de care au dat dovadă. De asemenea, ei sunt considerați cei mai fair-play concurenți.

Reamintim că, în sezonul 2, câștigători au fost Oase și CRBL, iar în primul sezon au câștigat Raluka și Ana Baniciu.

„Asia Express”, sezonul 4 – deja se realizează selecția concurenților

Echipa de producție deja se ocupă de scenariul și de selecția concurenților pentru noul sezon.

În cadrul emisiunii online pe care o realizează pe YouTube, Speak și Ștefania au invitat-o pe producătoarea emisiunii. Mona Segall este omul din spatele Asia Express, iar ea a declarat că deja se pregătesc pentru „Asia Express”, sezonul 4.

„Noi acum lucrăm deja, deși nu știm cum se va face. Noi lucrăm. Și anul trecut, în luna aprilie-mai deja lucram. La casting se lucrează deja. Imediat ce se termină un sezon începe să se lucreze la următorul sezon. Și cu voi, echipa de casting s-a întâlnit în luna aprilie a anului trecut, parcă’’, a povestit Mona Segall.

S-a aflat prima echipă din noul sezon Asia Express

Dan Capatos a anunțat care este prima echipă înscrisă în sezonul patru. Se pare că este vorba chiar despre colegul lui de platou, Cătălin Bordea.

Dan Capatos a divulgat că Bordea este unul dintre concurenții din noul sezon al emisiunii Asia Express. Antena 1 le-a făcut oferta lui și soției sale, iar Bordea a recunoscut că este adevărat. Comediantul a spus că se teme să accepte această provocare, dar Livia își dorește foarte mult. Așadar, e foarte posibil să îi vedem luptând alături de alți concurenți, în Asia.

Rămâne de văzut doar când și în ce condiții se va filma emisiunea. În contextul pandemiei COVID-19, toate producțiile au fost oprite, iar aceasta presupune deplasări pe tot teritoriul Asiei, ceea ce e extrem de periculos în acest moment.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: