Redactia.ro

Asociația „Pământul Strămoșesc” a fost desființată. Structura lui Călin Georgescu, acuzată de propagarea simbolisticii legionare

GALERIE FOTO (2)

Asociația „Pământul Strămoșesc”, fondată de Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, și-a încetat oficial activitatea în data de 6 iunie 2025. Potrivit anunțului publicat de fondatori pe rețelele de socializare, decizia de dizolvare a fost însoțită de un mesaj liric, plin de trimiteri la durerea națională, jertfa strămoșilor și chemarea neamului la „trezire morală”. Dincolo de acest discurs se conturează însă una dintre cele mai vizibile inițiative recente de reabilitare a simbolisticii extremiste de tip legionar în spațiul public românesc.

Asociația „Pământul Strămoșesc” a fost desființată

Pe site-ul oficial al organizației, pamantulstrămoșesc.ro, figura lui Călin Georgescu este prezentată ca președinte și membru fondator. Vicepreședintele asociației era Ciprian Arghirescu, iar director executiv – Monica Danciu. Alături de aceștia, platforma online mai enumera membri cu diverse roluri administrative și teritoriale. Proiectul era asociat explicit cu programul „Apă. Hrană. Energie.”, un concept devenit marcă ideologică pentru Georgescu în ultimii ani.

În mesajul de adio publicat de Asociație, fondatorii vorbesc despre o „lucrare” născută din „durere tăcută” și „dor care nu mai putea fi ținut în piept”. Discursul evocă teme recurente ale naționalismului religios-mistic: uitarea strămoșilor este echivalată cu moartea spirituală, iar supraviețuirea neamului este legată de amintirea și venerarea celor ce au suferit pentru pământul românesc.

„Această lucrare nu s-a născut din ambiții lumești, ci dintr-o durere tăcută și dintr-un dor care nu mai putea fi ținut în piept. A fost glasul unei generații care a înțeles că uitarea este o formă de moarte – și că un neam care nu-și mai plânge strămoșii nu-și mai poate iubi copiii”, au scris fondatorii în mesajul de adio publicat pe Facebook.

„Vă mulțumim vouă, celor care ați fost temelia nevăzută a acestei lucrări – cu fapta, cu lacrima, cu rugăciunea, cu tăcerea. Ați făcut parte din ceva ce nu se scrie în registre, ci în suflete. Credem, cu o nădejde care nu se clatină, că această lucrare nu se sfârșește, ci se preface – precum grâul care moare în pământ ca să rodească. Poate va încolți sub alte nume, poate în alte locuri, dar cu același rost: să nu ne pierdem sufletul de neam”.

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Asociația nu a avut doar un rol cultural, ci a funcționat ca un instrument politic și ideologic pentru Călin Georgescu. În ultimii ani, acesta a încercat să construiască în jurul proiectului „Apă. Hrană. Energie” o platformă suveranistă cu miză prezidențială, prezentând-o ca o alternativă națională la modelul occidental. Proiectul a fost promovat inclusiv prin două volume semnate de Georgescu, care conțin numeroase teorii ale conspirației și informații false, dar care au reușit să capteze atenția unei părți semnificative a publicului din România.

În februarie 2025, Asociația a intrat în atenția autorităților judiciare. Sediul central al organizației a fost vizat de o acțiune de percheziție desfășurată simultan cu alte locații, printre care și domiciliul lui Radu Pally, fostul șef de campanie al lui Georgescu. Ulterior, Parchetul General a decis punerea sub control judiciar a lui Călin Georgescu, acesta fiind urmărit penal pentru șase infracțiuni. Cea mai gravă dintre acuzații este instigarea la acțiuni îndreptate împotriva ordinii constituționale.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: