Au găsit o mașină abandonată în pădure. Când s-au uitat în interiorul ei au rămas uimiți. Doi adolescenți au devenit eroi după ce și-au ascultat instinctul.
Doi adolescenți dintr-un sat din Pennsylvania au găsit o mașină de teren abandonată, într-o zonă împădurită. Mașina era vandalizată. Geamurile sparte le-au tras atenția celor doi drumeți. Au simțit că ceva nu este în regulă. S-au apropiat de mașină și au început să investigheze. Nici prin cap nu le trecea cât de important va fi ceea ce urmau să facă.
Mașina era blocată într-o zonă greu accesibilă, unde mașinile nu ajung de obicei. Au căutat printre lucrurile aflate în mașină cu gândul că vor găsi un indiciu. Așa s-a și întâmplat. Au văzut un card de fidelitate de la un supermarket pe care scria „Edwin Kosik”. Primul gând a fost să afle cine este omul din spatele acestui nume scris pe card. Astfel, la o simplă căutare, cei doi au descoperit că posesorul era un judecător în vârstă de 92 de ani care fusese dat dispărut de două zile.
Au găsit o mașină abandonată în pădure. Unde era omul dispărut
Desporepirea făcută le-a creat multe semne de întrebare, așa că după ce au ajuns acasă, adolescenții le-au povestit părinților. Aceștia au chemat imediat poliția. Oamenii legii și copiii au mers împreună pentru a le arăta drumul și a le povesti cum au făcut descoperirea.
Nu departe de locul în care fusese abandonată mașina, politiștii au găsit omul pe care îl căutau. Chiar dacă s-a pierdut prin pădure în urmă cu două zile, bărbatul părea să fie într-o stare bună. Judecătorul a fost un om norocos pentru că la doar o zi după ce a fost găsit o mare furtună a inundat acea zonă. Cine știe ce se putea întâmpla dacă copiii nu descopereau mașina.
Priviți imaginile și vedeți cum tinerii Joe Delvecchio de 18 ani și Alec Yanisko în vârstă de 15 ani au devenit eroi de toată lauda în comunitatea în care trăiesc!