Roxana
Bancuri 16 septembrie, adunate special pentru o vineri în care randamentul la birou scade undeva pe la ora zece. Mai jos nu găsești glume de trei rânduri, din alea pe care le uiți până ajungi în parcare. Sunt bancuri lungi, cu personaje, cu dialog și cu o poantă care se lasă așteptată.
Le poți citi singur, dar se folosesc mai bine cu voce tare. La o cafea, la o masă, la un drum lung cu mașina. Ideal, în fața cuiva care nu le-a mai auzit.
Bancuri 11 septembrie cu Bulă, clasicul care nu se demodează
Bulă la proba practică. După patru încercări ratate, Bulă ajunge din nou la examenul auto. Se așază la volan, își potrivește oglinda, își trage centura de trei ori, ca la avion. Examinatorul îl privește lung, cu pixul în mână.
— Bulă, înainte să pornim motorul, o singură întrebare.
— Vă rog.
— Mergi cu cincizeci pe oră, pe o stradă îngustă. În față, pe carosabil, ai un câine. Lângă câine, soacra ta. Nu ai loc să îi ocolești pe amândoi. Pe cine calci?
Bulă se gândește. Se uită în oglindă. Se uită la examinator. Se mai gândește o dată, temeinic, de parcă ar rezolva o problemă de fizică.
— Domnu’ examinator, cu tot respectul… câinele.
— Frâna, Bulă! Frâna!
Bulă și socoteala cu pisici. Ora de matematică, clasa a doua. Învățătoarea încearcă să îl scoată pe Bulă din corigență cu un exemplu cât mai simplu.
— Bulă, dacă îți dau eu două pisici, iar apoi încă două, câte pisici ai?
— Cinci, doamna.
— Cum cinci? Hai să numărăm împreună. Două pisici. Plus încă două pisici.
— Cinci.
— Bulă, gândește-te bine. Doi plus doi cât fac?
— Patru, doamna.
— Păi vezi? Atunci de ce spui cinci?
— Pentru că mai am una acasă.
Glume lungi cu soți și soții, în care poanta vine abia la final
Lista de cumpărături. Maria îl trimite pe Gheorghe la magazin, sâmbătă dimineața. Îi dă banii, îi dă plasa și îi spune rar, ca la om greu de cap:
— Iei o pâine. Și, dacă au ouă, iei zece.
Gheorghe pleacă. Stă vreo patruzeci de minute, că a mai vorbit cu un vecin la intrare. Se întoarce cu plasa plină și o pune pe masă. Maria scoate din ea o pâine. Apoi încă una. Apoi încă una. În total, zece pâini.
— Gheorghe, ce ai făcut? De ce ai luat zece pâini?
Gheorghe ridică din umeri, foarte împăcat cu sine.
— Aveau ouă.
Întrebarea de duminică seara. Sunt în pat, se uită la televizor. Ea oprește sonorul, se întoarce spre el și pune întrebarea aceea care nu are niciodată un răspuns bun.
— Dragă, dacă eu aș muri, tu te-ai recăsători?
— Nu începe.
— Serios, spune-mi. Te-ai recăsători?
— Păi… probabil că da. Mi-ar fi greu singur.
— Aha. Și ai aduce-o în casa asta?
— Unde să stăm, în stradă?
— Și ar dormi în patul meu?
— Nu cumpăr alt pat, e bun ăsta.
— Și i-ai da hainele mele?
— Nu, sigur nu. Ea poartă alt număr.
Bancuri 16 septembrie cu vecini și cu oameni care pescuiesc unde nu trebuie
Pescarul din baie. Un domn stă pe un scăunel în baie, cu undița aruncată în cadă. Familia se îngrijorează și cheamă un psihiatru, care vine, se uită din ușă și decide să intre în joc, blând, cum scrie la carte.
Se apropie, se lasă pe vine lângă el și întreabă cu voce caldă:
— Ei, cum merge pescuitul? Câți ați prins până acum?
Omul nu ridică ochii de pe apă.
— Cu dumneavoastră, patru.
Scara lui Costel. Sună vecinul la ușă, într-o duminică, la ora prânzului.
— Costele, îmi împrumuți și mie scara? Am de schimbat un bec pe hol.
— Nu pot, vecine.
— De ce? Ai nevoie de ea?
— Nu.
— Păi și atunci?
— Pentru că astăzi nevastă-mea face plăcintă cu mere.
Vecinul rămâne cu mâna pe clanță și clipește de câteva ori.
— Costele, ce legătură are plăcinta cu scara?
— Niciuna. Dar când nu vreau să dau scara, orice motiv e bun.
Cum spui un banc lung fără să îl strici
Un banc lung nu trăiește din poantă, ci din drumul până la ea. E, de fapt, o mică poveste. Dacă o spui repede, ca să ajungi mai iute la final, ai stricat-o.
Prima regulă e să nu râzi tu primul. Ține-ți fața dreaptă până la ultimul cuvânt, chiar dacă ai spus bancul de o sută de ori.
A doua ține de detalii. Nu spune „o femeie”, spune „Maria, cu plasa în mână și cu banii numărați de trei ori”. Numele și obiectele fac bancul să pară adevărat, iar ce pare adevărat se râde mai bine.
A treia e pauza. Înainte de poantă, oprește-te o secundă. Doar una. Cei din fața ta se apleacă puțin în față, fără să își dea seama, și atunci lovești.
Și, cel mai important, nu explica poanta după. Dacă a picat, a picat. Treci la următorul banc, că oricum mai ai cinci.
