Bianca Drăgușanu a dat lovitura! Ultimul contract pe care blonda l-a făcut este cu un studio de videochat, care i-a dat, nici mai mult, nici mai puțin de 100.000 de euro.
Bianca Drăgușanu și-a vândut imaginea pe 100 mii euro unui studio de videochat
Bianca Drăgușanu este o femeie de afaceri, independentă și fără restricții financiare. Vedeta a știut ce vrea încă de la lansarea ei în showbiz: bani, putere și independență, iar acum, la cei 38 de ani pe care îi are, blondina și-a îndeplinit toate visurile pe care le-a avut și pentru care a muncit ani la rând: are propriul atelier de creație, a devenit diva showbiz-ului românesc, are un duplex de lux, bolizi de lux și o fiică pe nume Sofia cu unul dintre cei mai râvniți bărbați din România.
Mai mult, pentru că are peste un milion de fani pe Instagram și o carieră profesională în spate, Bianca Drăgușanu semnează contracte de imagine bănoase, cu mii de euro doar pentru o postare, ori își vine imaginea pe sute de mii de euro.
Bucureștiul este împânzit de imagini cu diva showbiz-ului făcând reclamă la un studio de videochat. Pentru ca fața ei să apară la fiecare colț de stradă, fosta prezentatoare Kanal D a primit 100 de mii de euro, bani pe care i-a luat imediat după semnarea contractului. Bianca Drăgușanu va apărea timp de 6 luni pe cele mai importante bulevarde din Capitală cu reclama la studioul de videochat.
”Ai văzut stelele doar pe cer? Schimbă-ți job-ul”, încurajează diva doritorii de chat.
Bianca Drăgușanu are în plan o nouă operație estetică
Bianca Drăgușanu a recunoscut că, de-a lungul anilor, nu puține au fost vizitele făcute în cabinetul medicului estetician. Blondina nu s-a ascuns și a recunoscut de fiecare dată când s-a tunat. Ba chiar în urmă cu o lună, aceasta a fost supusă unei alte intervenții, după ce și-a operat nasul.
Recent, blondina a anunțat că are de gând să apeleze din nou la medicul estetician pentru o îmbunătățire. Chiar în această dimineață, blondina a ajuns, din nou, în cabinetul medicului, acolo unde este pregătită pentru o nouă intervenție. Și, așa cum procedează de fiecare dată, Bianca Drăgușanu a împărtășit vestea cu fanii ei de pe rețelele sociale.
”Am ajuns la Cluj din nou. De data aceasta, pentru că m-am mai desumflat la față, am de gând să-mi fac ceva mișto. Adică mișto ce presupune. Vreau să-mi conturez fața, buzele nu știu dacă mi le fac acum sau data viitoare. Una peste alta o aștept pe doamna doctor să vină să-și ia pacientul numărul unu din țară, care a venit tocmai de la București pentru ea. Eu!”, a spus vedeta pe Instagram.