Redactia.ro
Home » Sport » Bogdan Andone a fost sunat în mijlocul nopții! Ce ofertă a primit antrenorul

Bogdan Andone a fost sunat în mijlocul nopții! Ce ofertă a primit antrenorul

astra giurgiu, bogdan andone,

Bogdan Andone ar putea pleca de la Astra. Tehnicianul mai are contract până pe 16 iunie și a primit deja alte oferte.

Antrenorul ar fi fost convins de Ioan Niculae să-și prelungească înțelegerea cu Astra, dar deocamdată este vorba doar de un acord verbal. Bogdan Andone a recunoscut faptul că a început deja să primească oferte. Ultima a venit din Emiratele Arabe Unite. A fost sunat în mijlocul nopții.

“Este vorba despre un club de prima ligă care m-a întrebat dacă mă interesează să discutăm. M-a sunat la două noaptea omul. M-a și întrebat ce fac. Am zis că dorm, ce puteam să fac la ora aia? Mi-a cerut să avem o discuție și urmează să ne auzim zilele astea. Dacă mă duc în Emirate, nu mă duc pentru bani, am pierdut foarte mulți bani, am încercat mereu să fac lucrurile cât mai corect. Financiar, am avut tot timpul de pierdut”, a spus Andone la Digisport.

Astra vrea să-i prelungească contractul

Patronul giurgiuvenilor i-a propus o înțelegere pe încă un an.

“O să discut și cu Dani Coman să vedem cum stau lucrurile, ce ne dorim sezonul viitor, luăm o decizie împreună. E posibil orice, și cu ofertă și fără”, a mai spus Bogdan Andone la Digisport.

Astra a avut un sezon dificil. S-a calificat în play-off și este la 6 puncte de liderul campionatului, chiar dacă a pierdut 3 puncte la Comisia de Apel a FRF. În urmă cu câteva zile, giurgiuvenii au aflat că nu pot juca în Cupele Europene. Nu au primit licența.

“Speram să jucăm în Europa. Era motivația jucătorilor, a tuturor. Suntem foarte dezamăgiți”, a mai declarat antrenorul.

Bogdan Andone a preluat-o pe Astra în toamna anului trecut. El l-a înlocuit pe Dan Alexa. În acel moment echipa ocupa locul șapte cu 16 puncte acumulate în Liga I. Înainte de a ajunge la giurgiuveni, Andone a pregătit-o pe FCSB.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: