Premierul Ilie Bolojan a anunțat că sistemul de pensii are nevoie urgentă de ajustări, iar una dintre măsurile vizate este creșterea stagiului minim de cotizare. Declarațiile vin într-un context tensionat, marcat de presiuni bugetare și dezechilibre tot mai evidente în sistem.
Șeful Guvernului a explicat că actualul prag nu mai este sustenabil și că trebuie adaptat realităților economice.
„Nu mai poate fi de 15-20 de ani, trebuie să fie mult mai mare”, a afirmat Ilie Bolojan, într-o intervenție la Europa FM.
Premierul a subliniat că schimbările nu se opresc aici, iar sistemul de pensii, inclusiv cel al militarilor și polițiștilor, trebuie regândit pentru a putea funcționa pe termen lung.
Potrivit acestuia, fondul de pensii nu poate fi susținut doar din contribuții, fiind nevoie constantă de bani de la bugetul de stat.
„Trebuie să discutăm foarte deschis. Fondul de pensii, dacă nu e asigurat de la bugetul de stat, nu poate asigura pensiile în plată. Asta e o chestiune cât se poate de clară. În fiecare an statul român trebuie să alimenteze peste contribuții”, a explicat premierul.
Presiune uriașă pe sistemul de pensii
Ilie Bolojan a atras atenția și asupra problemelor demografice, care pun o presiune suplimentară pe buget.
„Generația mea suntem 450.000-500.000, când ieșim la pensie, cei care nu suntem în sectorul militar pentru că colegii mei sunt toți la pensie la 56 de ani, dar peste 7-8 ani când vom ieși la pensie, generațiile care vor intra pe piața muncii vor fi de 250.000 de oameni”, a declarat acesta.
În acest context, premierul consideră că sistemul trebuie ajustat astfel încât să fie mai echilibrat și mai sustenabil.
„Dacă vrem un sistem cât de cât suportabil trebuie să avem mai mulți oameni care lucrează și care lucrează mai mult. Vârsta medie de pensionare din România e sub 60 de ani. Avem categorii care se pensionează la 47-50 de ani. Pentru aceste categorii care au posibilitatea de pensionare mult prea devreme nu mai e sustenabil. Va crește vârsta de pensionare a militarilor, a polițiștilor, nu există altă posibilitate”, a mai spus Ilie Bolojan.
Propuneri concrete, în perioada următoare
Premierul a anunțat că o propunere concretă ar putea fi prezentată chiar în perioada imediat următoare, în funcție de evoluția discuțiilor din coaliție.
„Vom încerca săptămâna viitoare să venim cu o propunere. Azi vârsta de pensionare e 48 de ani și cred că vârsta medie e puțin peste 50 de ani. Trebuie crescut. Nu poți să dai o cifră exactă, că una e să fii parașutist sau scafandru și alta e să fii la popotă. Sunt situații diferite”, a precizat acesta.
În același timp, Ilie Bolojan a vorbit și despre dezechilibrele existente în sistemul pensiilor militare, unde au apărut diferențe între pensiile mai vechi și cele recente.
„Am ajuns ca un colonel care a ieșit acum 7 ani la pensie să aibă o pensie mai mică decât un caporal sau maistru militar care iese acum. Asta nu poate fi corectat de pe o zi pe alta”, a explicat premierul.
Acesta a subliniat că eventualele corecții vor fi realizate treptat, în funcție de resursele disponibile.
„Dacă se stabilește creșterea vârstei de pensionare, din economiile care se fac ar trebui să se ia o sumă de bani (…) din care treptat trebuie să se vină cu ajustări”, a mai spus Ilie Bolojan.
Mesaj pentru cei din sistem
În final, premierul a transmis că este conștient de impactul acestor măsuri și de reacțiile pe care le pot genera, mai ales în rândul celor afectați direct.
„Nu mi se pare corect să fac promisiuni pe care nu le onorez că am prieteni și colegi militari și trebuie să mă văd cu ei pe stradă mâine când nu mai sunt premier și nu fac astfel de lucruri”, a declarat Ilie Bolojan.
Schimbările anunțate ar putea avea un impact major asupra modului în care sunt calculate și acordate pensiile în România, mai ales în contextul presiunilor economice și al dezechilibrelor demografice.






















