Redactia.ro
Home » Știri » Calendar ortodox 21 februarie 2021. Mare sărbătoare pentru creștini

Calendar ortodox 21 februarie 2021. Mare sărbătoare pentru creștini

GALERIE FOTO (2) Calendar ortodox 21 februarie 2021

Calendar ortodox 21 februarie 2021. Mare sărbătoare pentru creștini în ziua aceasta, căci are loc sărbătoarea Sfântului Cuvios Timotei din Simboli.

Calendar ortodox 21 februarie 2021. Ce mare sfânt e sărbătorit

Sfântul Cuvios Timotei a trăit în timpul împăratului iconoclast Constantin Copronim. Acesta a locuit în pustietate, lângă muntele Olimp, în Simvoli, de unde și numele acestuia. El a fost ucenicul lui Teoctist și a decis că vrea să își dedice viața lui Dumnezeu încă de tânăr. Astfel, el a intrat la mănăstire și se ruga toată noaptea și făcea toate faptele cele bune. El a rămas fecior toată viața sa, iar pentru dorința sa de a fi bineplăcut lui Dumnezeu, acesta a decis să îl înzestreze cu darul de a face tămăduiri și de a alunga spiritele rele din oamenii ce sufereau de acestea. A stat mai toată viața singur, și s-a mutat dintr-un loc în altul, până când a ajuns în împărăția Cerurilor.

Calendar ortodox 21 februarie 2021. Rugăciune ce trebuie spusă

Troparul Sfântului Cuvios Timotei din Simboli

Glasul al 4-lea

Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.

Calendar ortodox 21 februarie 2021. Ruga zilei

Condacul Sfântului Cuvios Timotei din Simboli

Glasul al 4-lea.

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Ca o stea luminoasă de la Răsărit strălucind, ai luminat în inimile credincioşilor faptele bune ale minunilor tale, purtătorule de minuni, de Dumnezeu Înţelepţite Timotei.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Grăbeşte de ne întâmpină…

Neprihănit te-ai arătat cu adevărat Celui Ce ţi-a zidit sufletul şi trupul tău, Cuvioase părinte al nostru Timotei. Pentru aceasta te şi veseleşti împreună cu fecioarele cele înţelepte; şi cu credinţă dănţuieşti împreună cu cuvioşii părinţi; iar nouă te-ai arătat izvorâtor de minuni.

Calendar ortodox 21 februarie 2021. Ce alți sfinți sunt sărbătoriți în ziua aceasta

Tot pe data de  21 februarie, în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi și alți sfinți. Iată numele acestora:

Sfântul Gheorghe, episcopul Amastridiei;

Sfântul Zaharia, patriarhul Ierusalimului;

Sfântul Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului;

Sfântul Mauriciu împreună cu 70 de mucenici.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: