Calendar ortodox 22 iunie 2022. Miercuri, 22 iunie 2022, creștinii ortodocși îi vor sărbători pe Sfinții Grigorie Dascălul și Sfântul Mucenic Eusebie. Sărbătoarea este trecută cu cruce neagră.
Sfinții Grigorie Dascălul și Sfântul Mucenic Eusebiu, sărbătoriți în calendarul ortodox pe 22 iunie 2022
Sfântul Ierarh Grigore Dascălul, considerat Mitropolitul Țării Românești, este sărbătorit pe 22 iunie în calendarul ortodox. Născut în București în 1765, ajunge la Colegiul Sfântul Sava unde studiază limbile clasice. Se spune că era cel mai bun dintre cei 75 de elevi prezenți acolo, conform crestinortodox.ro. Aceeași sursă arată că a intrat în monahism la Mănăstirea Neamț și a fost ucenicul Sfântului Paisie Velicicovski. A fost ridicat la rangul de Mitropolit al Țării Românesti în anul 1823, iar moaștele sale se afla la Mănăstirea Căldărușani din Ilfov.
Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost mitropolit al Țării Românești între anii 1823-1834.
Despre Sfântul Mucenic Eusebiu, episcopul Samosatei, crestinortodox.ro scrie că a fost un apărător al credinței în fața ereziei ariene. Sfântul Mucenic Eusebie a trăit în zilele împăratului Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, și a fost episcop în cetatea Samosatelor, sub stăpânirea Patriarhiei din Antiohia. A fost un apropiat al sfinților Vasile cel Mare și Grigorie de Nazians.
Se spune că în timpul domniei lui Iulian Apostatul, când creștinii erau persecutaţi, Sfântul Eusebiu şi-a lepădat veșmintele arhiereşti şi a îmbrăcat veşminte soldăţeşti, cutreierând astfel Siria, Fenicia și Palestina. În tot acest timp, a cercetat situația creștinilor și a bisericilor, a hirotonit preoți, diaconi, citeţi, iar în unele locuri a sfințit ierarhi.
În timpul domniei lui Valens, care i-a prigonit pe creştini, Sfântul Eusebiu a fost exilat în Tracia. Urmând la tron Grațian, persecuțiile asupra creștinilor au încetat. Astfel, cei doi mari ierarhi au fost rechemati din exil. În timp ce se afla în cetatea Doliche spre a sfinți un episcop, un eretic a strivit capul sfântului cu o țiglă. Sfântul Eusebie s-a mutat la Domnul în anul 379.
Rugăciune către Sfântul Mucenic Eusebiu pentru împlinirea dorinţelor
„Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Eusebiu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”.