Redactia.ro

Calendar ortodox 26 mai 2020. Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Carp

sărbătoare ortodoxă Sfântul Apostol Carp

Calendar ortodox 26 mai 2020. La această dată, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Carp. Tot atunci sunt pomeniți și Sfinţii Apostoli Tadeu şi Alfeu, din cei 70 de apostoli, Sfinţii Mucenici Averchie şi Elena, dar și Sfântul Mucenic Alexandru Tesaloniceanul.

Pe 26 mai îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Carp, ucenic al Sfântului Apostol Pavel

Sfântul Apostol Carp avea o credință mare în Dumnezeu, așa că se înfrățea cu toți cei care Îl iubeau. Așa a ajuns el să fie ucenic al Sfântului Apostol Pavel, dar mai ales curierul său.

El era atât de încredere, încât Sfântul Pavel îi încredința epistolele sale pentru a le trimite celor cărora le erau destinate. El a rezistat în fața tuturor ispitelor care i-au fost puse, iar apoi a ajuns episcop de Veria.

Fiind arhiereul acestei cetăți, el era cel care ținea toate slujbele religioase. Dar, el nu începea niciodată liturghia până nu primea semn din Cer.

Datorită marii sale credințe și pentru că propovăduia Cuvântul lui Hristos, el a reușit să întoarcă mulți iudei către Domnul.

Tot iudeii au fost cei care i-au adus și sfâșitul. Sfântul Apostol Carp a fost ucis cu sălbăticie de aceștia, tocmai pentru credința sa în

Mântuitorul. Aceștia nu doar că nu credeau în Dumnezeu, dar îi urau profund pe cei care o făceau, lucru care i-a adus sfârșitul vieții pământești Sfântului Apostol Carp.

Troparul Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci

Glasul al 4-lea

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Ca pe o stea prealuminoasă câştigându-te Biserica pe tine, apostole Carp, cu darea cea multă a minunilor tale pururea se luminează; mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: