Redactia.ro

Calendar ortodox 3 aprilie 2020. Sfântul Nichita, Denia Acatistului Bunei Vestiri

Calendar ortodox 3 aprilie 2020. Sfântul Nichita, Denia Acatistului Bunei Vestiri

Calendar ortodox 3 aprilie 2020. În această dată credincioșii îl pomenesc pe Sfântul Nichita Mărturisitorul. Este sărbătorită Denia Acatistului Bunei Vestiri. Tot azi se pomenesc și: Sfântul Iosif Imnograful, Sfântul Mucenic Elpidifor, Sfântul Mucenic Diu, Sfântul Mucenic Vitonie, Sfântul Mucenic Galic, Sfântul Cuvios Ilirie din Muntele Mirsiona și Sfântul Mucenic Pavel Rusul.

Viața Sfântului Nichita Mărturisitorul

S-a născut în Bitinia pe vremea luptei împotriva icoanelor. După ce și-a terminat studiile, a ajuns la Mânăstirea Midichia. Acolo, starețul Nichifor prin slujba de tundere l-a făcut monah. După 6 ani a fost denumit preot. După moartea starețului a fost ales egumen al mânăstirii. Sântul Nichita a fost întemnițat și torturat în perioada declanșării luptătorilor împotriva ocoanelor. După ce împăratul Leon Armeanul a trecut în neființă, acesta a reușit să se retragă într-un loc pustiu lângă Constantinopol. Acolo și-a petrecut ultimele zile din viață în rugăciune.
După adormirea sa, trupul i-a fost adus la mânăstirea pe care a pastoit-o. O minune s-a întâmplat în timpul slujbei de îngropare. Mai mulți bolnavi care veniseră pentru slujbă s-au atins de trupul neînsuflețit și astfel s-au vindecat.
Dovedindu-se așa, moaștele sale sfinte au fost așezate lângă ale cele sfântului patriarh Nichifor și lângă ale fratelui său Sfântul Atanasie.

Troparul Sfântului Nichita Mărturisitorul

”Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba claugarilor cea de Dumnezeu insuflată Nichita, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alauta duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.”

Denia Acatistului Bunei Vestiri își are originea din intervențiia Feciorei Maria în timpul atacării Constantinopolului. În 7 August 626, împăratul Heraclie se afla într-o expediție în Orient.Atunci, Patriarhul Seghie a încurajat poporul să se roage pentru către Născătoarea de Dumnezeu. Între timp a făcut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoana ”nefăcută de mână„ a lui Hristos și veșmântuș Maicii Domnului. Astfel au reușit să învingă inamicul. Mulțumirea a fost atât de mare încât întrega noapte poporul a stat în picioare în biserica Maicii Domnului de la Vlaherne și a cântat Imnul Acatist.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: