Calendar ortodox 7 februarie 2021. Este mare sărbătoare în ziua aceasta, pentru că are loc pomenirea Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului.
În fiecare an, ziua de 7 februarie este dedicată în calendarul ortodox Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului. Acesta nu a mers la școală să învețe, dar asculta liturghia și vorbea din Sfânta Scriptură ca un mare cărturar, deși avea o vârstă fragedă.
Când a împlinit vârsta de 18 ani, el a primit de la Dumnezeu darul de a scoate duhurile rele din oameni, așa că acestuia i s-a dus vorba și la el veneau o mulțime de oameni ce se confruntau cu astfel de probleme. De fapt, el a ajuns așa cunoscut încât însuși episcopul Melitopolisului a auzit de el și l-a chemat să îl cunoască. Văzând cât de creștinește trăiește și ce fapte bune face, episcopul a decis să îl școlească pentru a-l face preot.
El a început să trăiască cu post, sau să mănânce cât mai puțin și să se roage mai mult, iar faptele sale bune deveneau din ce în ce mai multe și mai mărețe. Datorită lui, mulți oameni au trecut la creștinism.
Calendar ortodox 7 februarie 2021. Ce rugăciune se spune
Troparul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului
Glasul al 4-lea
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Partenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului
Glasul al 3-lea
Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.
Dumnezeiesc har de minuni ai primit de Dumnezeu înţelepţite, Sfinţite Părinte Partenie, făcătorule de minuni şi purtătorule de Dumnezeu, toate patimile credincioşilor curăţind, părinte şi duhurile celui viclean alungându-le. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare slujitor al harului lui Dumnezeu.
Calendar ortodox 7 februarie 2021. Sfinții zilei acesteia
La 7 februarie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi
Sfântul Cuvios Luca din Elada;
Sfinţii 1.003 slujitori mucenici şi patru demnitari din Nicomidia;
Sfântului Cuvios Aprion, episcopul Ciprului;
Sfinţii şase mucenici din Frigia;
Sfântul Cuvios Petru, care s-a nevoit în Monovata;
Sfântul Teopempt.






















