Mirela Loșniță
Pe data de 8 octombrie 2024, credincioșii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Pelaghia, o femeie care a renunțat la păcatele și averile ei, temându-se de judecata de apoi. Pelaghia, cunoscută inițial sub numele de Margareta, a trăit în Antiohia, iar la începutul vieții sale, era renumită pentru viața sa de desfrâu și pentru bogățiile imense pe care le poseda. Viața sa a luat o turnură radicală după întâlnirea cu episcopul Non, un monah desăvârșit din mănăstirea Tavenisioților din Egipt, care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții.
Întâlnirea cu episcopul Non
Într-o zi, Pelaghia a trecut împreună cu alaiul ei pe lângă o biserică unde episcopul Non ținea o cuvântare în fața mai multor ierarhi și credincioși. Pelaghia era îmbrăcată într-o ținută scumpă, împodobită cu aur și pietre prețioase, însoțită de tineri și tinere care purtau brățări de aur. Frumusețea și eleganța ei atrăgeau toate privirile. Aerul era impregnat de miresme plăcute, iar prezența ei nu putea trece neobservată.
Episcopul Non, însă, a avut o reacție diferită. În timp ce ceilalți o priveau fascinați, el și-a întors privirea și a suspinat în taină, considerând acea frumusețe trecătoare ca un simbol al pierzării. În cuvântările sale, episcopul a vorbit despre cât de mult timp și efort investise Pelaghia pentru a-și îngriji aspectul exterior, comparând această preocupare cu neglijarea sufletului.
„Câte ore a zăbovit acea femeie în cămara sa, îmbodobindu-se pentru curtezanii săi vremelnici, și noi, având pe Mirele cel fără de moarte, nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul pentru Dumnezeu,” spunea episcopul. Aceste cuvinte au reflectat nu doar starea Pelaghiei, ci și starea multor oameni care își dedică viața preocupărilor trecătoare, uitând de mântuirea sufletului.
Pocăința Pelaghiei
A doua zi după această întâlnire, Pelaghia, profund mișcată de cuvintele episcopului, a intrat pentru prima dată într-o biserică. Acolo, ascultând cuvântarea lui Non, a fost copleșită de o frică sfântă și de remușcări pentru păcatele ei. Înțelegând adâncimea greșelilor sale, a început să plângă cu lacrimi de pocăință și a cerut să fie călăuzită pe calea mântuirii.
Pelaghia a renunțat la viața ei de odinioară, a împărțit toată averea săracilor, orfanilor și neputincioșilor, și a primit botezul creștin. După botez, a plecat din Antiohia spre Ierusalim, alegând să trăiască restul vieții în asceză și rugăciune. S-a retras într-o chilie pe muntele Eleonului, lângă Ierusalim, unde a trăit în izolare, având doar o mică fereastră prin care primea puțină mâncare. Acolo și-a petrecut restul zilelor în post și rugăciune, căutând împăcarea cu Dumnezeu și mântuirea sufletului.
Învățăturile Sfintei Cuvioase Pelaghia
Viața Sfintei Pelaghia reprezintă o poveste puternică de transformare și pocăință. Ea a demonstrat că, indiferent de trecutul nostru, există mereu o cale de întoarcere către Dumnezeu. Renunțarea la bogățiile materiale și la plăcerile lumești în favoarea vieții duhovnicești este un exemplu de sfințenie care continuă să inspire credincioșii.
Transformarea ei radicală a fost posibilă doar prin înțelegerea profundă a importanței curățirii sufletului și a pregătirii pentru judecata de apoi. Pelaghia a arătat că viața nu trebuie trăită pentru frumusețea exterioară sau pentru bogățiile lumești, ci pentru a cultiva virtuțile interioare și a dobândi împăcarea cu Dumnezeu.
Sfânta Cuvioasă Pelaghia rămâne un simbol al pocăinței sincere și al renunțării la viața de păcat. Credincioșii care o cinstesc la data de 8 octombrie în fiecare an își aduc aminte de puterea pocăinței și de iertarea oferită de Dumnezeu celor care își recunosc greșelile și se întorc pe calea credinței. Pelaghia a demonstrat că nimeni nu este pierdut dacă își deschide inima către Dumnezeu și își dorește cu adevărat mântuirea. Viețile Sfinților, în care este menționată povestea sa, ne amintește că pocăința și viața duhovnicească sunt accesibile oricui, indiferent de păcatele săvârșite în trecut.
