Redactia.ro
Home » Monden » Calvin Klein și Kevin Baker, iubitul cu 45 de ani mai tânăr decât el, au fost fotografiați împreună. Cei doi își fac rar apariția împreună

Calvin Klein și Kevin Baker, iubitul cu 45 de ani mai tânăr decât el, au fost fotografiați împreună. Cei doi își fac rar apariția împreună

GALERIE FOTO (4)Calvin Klein, Kevin Baker

Se spune că dragostea nu ține cont de vârstă. Celebrul designer Calvin Klein are 79 de ani, iar Kevin Baker, iubitul lui, este cu 45 de ani mai tânăr decâl el – are 34 de ani. Recent, cei doi au fost fotografiați la o întâlnire. Presa străină scrie că sunt rareori văzuți împreună.

Calvin Klein este una dintre cele mai cunoscute celebrități internaționale din industria fashion și ar avea o avere estimată la peste 700 de milioane de dolari. El este într-o relație de lungă durată cu Kevin Baker, deși diferența de vârstă dintre ei este destul de mare – 45 de ani. Recent, cei doi au fost pozați la o întâlnire, spre bucuria fotografilor care nu au ocazia să îi vadă atât de des unul lângă altul.

Cum au fost surprinși împreună Calvin Klein și Kevin Baker, iubitul lui, la întâlnire

Calvin Klein și Kevin Baker au ieșit la o întâlnire pe timp de zi în West Hollywood, la restaurantul italian de lux Mauro’s Cafe, conform Daily Star. Tot acolo au fost fotografiați ultima dată împreună și în decembrie 2021, a relatat presa străină, semn că paparazzii nu au așa multe ocazii să stea cu blitzurile pe ei. Celebrul creator de modă și iubitul lui mai tânăr își fac rareori apariția unul lângă altul.

De această dată, amândoi au părut a fi binedispuși. Și amândoi au avut ținute lejere. Calvin Klein era îmbrăcat cu un top gri cu mânecă lungă și jeanși, accesorizat cu ochelari de soare, iar partenerul lui de viață a purtat de asemenea un top casual, cu mânecă lungă, și pantaloni deschiși la culoare.

Calvin Klein si Kevin Baker, iubitul lui
Calvin Klein si Kevin Baker, iubitul lui. Sursa: BLACKGRID

Cei doi au apărut împreună în public în 2016 la un eveniment cu covor roșu și de atunci ar fi împreună – în mod oficial, cel puțin. Nu au vorbit niciodată deschis despre relația pe care o au.

Calvin Klein si Kevin Baker
Sursa foto: Profimedia

Totodată, Calvin Klein a mai avut legături cu bărbați cu mult mai tineri decât el. În 2012, el s-a despărțit de actorul de filme porno Nick Gruber, care avea 22 de ani la acea vreme. După această separare a lor, Nick Gruber a anunțat că pe parcursul legăturii amoroase cu Calvin Klein acesta l-ar fi testat la un moment dat cu detectorul de minciuni. „Ce fel de iubit te pune să faci un test poligraf?!”, declara el atunci, conform presei străine.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@redactia.ro
Etichete: