Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă și în acest an în România, continuând tradiția începută în 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, organizarea transportului a fost atent monitorizată, însă autoritățile anunță că există toate condițiile pentru desfășurarea normală a evenimentului.
Când ajunge Lumina Sfântă în România în 2026
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, Sfânta Lumină va ajunge pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, fiind adusă de o delegație a Patriarhiei Române. De această misiune se ocupă părintele arhimandrit Ioan Meiu, reprezentant al Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte.
„Patriarhul Ierusalimului o să săvârșească această slujbă împreună cu un sobor de ierarhi preoți, dar puțini la număr, fără credincioși. Noi, românii, cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm că nu o să escaladeze conflictul de aici, din Israel. O să putem veni sâmbătă seara pe un culoar special de zbor de la aeroportul Tel Aviv către aeroportul Otopeni, cu un avion special, și o să aducem Sfânta Lumină”, a mărturisit preotul român, aflat în Israel.
Transportul va fi realizat cu un avion special, pe un culoar aerian aprobat între aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv și București. Această soluție a fost posibilă în urma unui armistițiu temporar în regiune și a sprijinului oferit de autoritățile diplomatice.
Lumina Sfântă va fi întâmpinată la Otopeni de reprezentanți ai eparhiilor din întreaga țară. De aici, flacăra va fi distribuită rapid către toate zonele României, cu ajutorul unor curse speciale, astfel încât să ajungă în fiecare parohie înainte de slujba de Înviere.
În jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde va fi primită de Patriarhul Daniel. Ulterior, credincioșii o vor primi în noaptea de Înviere, conform tradiției.
Prima biserică în care ajunge Lumina Sfântă
Primul lăcaș de cult care primește Lumina Sfântă este capela din incinta Aeroportului Otopeni. Aceasta a fost construită în urmă cu peste două decenii și este frecventată de angajați și călători.
Capela are hramul Sfântului Ilie și este un loc unde oamenii găsesc liniște înainte de călătorii. Preotul care slujește aici spune că zilnic intră persoane din toate mediile, fiecare cu propriile griji și speranțe.
„Aici intră oameni de toate categoriile, de la miniștri până la oameni de rând, oameni obișnuiți. Fiecare persoană care vine aici are în spate o poveste de viață. Unii cu suferință, alții cu neîmpliniri, alții cu bucurii. Vin aici persoane care se tem de zbor, vin și își găsesc liniștea aici și pleacă cu speranță și cu încredere în Dumnezeu, pleacă la zbor.
Am întâlnit persoane care prima oară au luat contact cu preotul și cu biserica aici și am avut persoane care chiar mi-au cerut să fac o spovedanie. Cert este că aici se întâlnesc, aș putea spune, toate religiile pământului”, a spus Constantin Dinu, preotul capelei din Aeroportul Otopeni, potrivit Antena 1.
Organizarea transportului din acest an a fost influențată de situația geopolitică din Orientul Mijlociu. Conflictul dintre SUA și Iran a ridicat semne de întrebare privind posibilitatea aducerii Luminii.
În urma intervenției Ambasadei României în Israel, autoritățile au aprobat un culoar aerian special pentru delegația română. Astfel, transportul se va desfășura în condiții de siguranță.
„La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută”, se arată în comunicatul oficial transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
În cazul unui scenariu nefavorabil, în care Lumina Sfântă nu ar putea fi adusă din Ierusalim, Patriarhia are pregătit un plan de rezervă.
Flacăra adusă în anul 2025 a fost păstrată permanent aprinsă într-o candelă specială la Catedrala Patriarhală. Aceasta poate fi oferită credincioșilor, astfel încât tradiția să fie respectată.
„Într-o astfel de situaţie total nedorită şi imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv”, a mai transmis Patriarhia.
Lumina Sfântă este considerată un simbol al Învierii și al speranței. Ea se aprinde anual la Mormântul Domnului din Ierusalim, în Sâmbăta Mare, într-un moment considerat de credincioși drept o minune.






















