Redactia.ro
Home » Știri » Când e bine să ne împărtășim și să ne spovedim de Paște. Teologii și preoții nu recomandă spovedia în Săptămâna Patimilor

Când e bine să ne împărtășim și să ne spovedim de Paște. Teologii și preoții nu recomandă spovedia în Săptămâna Patimilor

Postul Paștelui care este și cel mai lung post din calendarul ortodox îndeamnă credincioșii spre a fi mai buni și mai înțelegători cu cei din jur. Spovedania este taina prin care credincioșii mărturisesc o destăinuire pentru a se elibera de încărcătura pe care o are pe suflet.

Când e cel mai bine să ne împărtășim și să ne spovedim în Postul Paștelui

Cea de-a patra poruncă bisericească spune că ortodocșii trebuie să se spovedească în fiecare post din an, în special în Postul Paștelui. Spovedania sau Mărturisirea reprezintă, potrivit Bisericii Ortodoxe, Taina când Dumnezeu iară prin intermediul duhovnicului păcatele creștinilor care se căiesc sincer și mărturisesc preoților grijile și tot ceea ce le încarcă sufletul.

Teologii și preoții nu recomandă spovedia în Săptămâna Patimilor

Deși majoritatea credincioșilor vor să se spovedească în ultima săptămână din post, cunoscută drept Săptămâna Patimilor. Cu toate acestea, teologii și preoții nu recomandă acest lucru și le spun credincioșilor că cel mai bine este să se spovedească în săptămâna de dinaintea Săptămânii Mari.

Se pot spovedi și oamenii care nu au ținut post

Este important de știut că orice credincios poate participa la spovedanie, chiar dacă a ținut sau nu post pentru că Taina reprezintă un moment de spălare a păcatelor.

Un lucru important de care creștinii trebuie să țină cont înainte de a merge la Spovedanie este alegerea duhovnicului. Preoții sunt cei prin intermediul cărora comunicăm cu Dumnezeu. Taina Spovedaniei reprezintă pocăința prin care credinciosul primește de la Însuși Dumnezeu iertarea păcatelor și eliberarea de cele care îi stau pe suflet pe care i le-a mărturisit duhovnicului.

Spovedania nu trebuie să aibă loc într-un anumit moment al anului. Credincioșii pot merge la Spovedanie ori de câte ori simt nevoia să își elibereze sufletul și conștiința de faptele pe care le-au făcut.

Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă ne spovedim sincer şi dacă urmăm sfaturile duhovnicului. Înainte de mărturisire, credincioşii trebuie să se pregătească atent pentru a şti ce şi cum să povestească preotului.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: