Redactia.ro
Home » Știri » Când se fac plățile subvențiilor Apia în 2021

Când se fac plățile subvențiilor Apia în 2021

Plățile subvențiilor Apia în 2021

Subvenții APIA 2021. Iată tot ce trebuie să știi despre aceste lucruri, dacă ești fermier. Iată când se vor face plățile în luna ianuarie a acestui an.

Plăți APIA 2021. Când primești banii

Încă de la finalul anului trecut,  Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primele plăți către fermieri se vor face la începutul lunii ianuarie, mai exact începând cu data de 4 ianuarie 2021.

”La data de 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi)”, anunțat reprezentanții APIA într-un comunicat.

Mai mult, APIA a stabilit că toate plățile se vor face cât mai repede, până pe 8 ianuarie.

”Conform fluxurilor procedurale din cadrul APIA și al instituțiilor financiare bancare, o parte dintre fermieri au primit în conturi sumele aferente acestei măsuri începând cu data de 30 decembrie, iar alimentarea conturilor fermierilor se va realiza și în perioada 4 – 8 ianuarie 2021, astfel încât fermierii să beneficieze cât mai repede de acest sprijin”, s-a evidențiat în comunicatul de presă al APIA.

Cifre APIA 2021. Câți români au primit bani

La dispoziția agricultorilor români au fost pune 182,5 milioane de euro, APIA a autorizat la plată suma de 179,79 milioane euro. Este vorba despre un număr de 122.447 cereri unice care au fost aprobate.

Suma de 51,57 milioane euro, pentru un număr de 46.148 cereri – sectorul legume fructe;

Suma de 85,1 milioane euro, pentru un număr de 44.691 cereri – sectorul bovine;

Suma de 43,12 milioane euro, pentru un număr de 39.946 cereri – sectorul ovine/caprine.

Desigur că măsurile de limitare a impactului pe care l-a avut pandemia de coronavirus au fost luate, însă crescătorii de animale trebuie să știe că e necesrsa să actualizeze evidențele de animale.

„Mai mult decât atât, am implementat cu succes o serie de noi măsuri de sprijin cu caracter excepțional, care să răspundă nevoii imediate a fermierului român de a face față efectelor negative ale pandemiei, toți fermierii eligibili fiind plătiți integral până la această dată”, a arătat șeful APIA.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: