Redactia.ro
Home » Știri » Când vom putea merge în vacanță fără probleme. Precizările profesorului Rafila

Când vom putea merge în vacanță fără probleme. Precizările profesorului Rafila

Alexandru Rafila

Profesorul Alexandrul Rafila face apel la responsabilitate pentru a evita noi focare de Covid-19. Specialistul crede că  „ar trebui insistat pe educarea românilor pentru a putea merge în vacanță fără probleme”.

Pericolul de infectare cu noul coronavirus nu a trecut, deși România se află pe o pantă descendentă de cazuri noi. Profesorul Alexandru Rafila își dorește o pârghie administrativă pentru gestionarea eventualelor focare care pot apărea. Precizările sale vin imediat după ce Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a declarat că starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie.

„Eu aş insista pe educarea oamenilor care în ultimele 3 luni au reuşit să limiteze contactele, să limiteze distanţarea fizică, au aplicat măsuri de igienă – mască în spaii închise, spălatul pe mâini. Să fructificăm prin comportament ce am reuşit să rezolvăm până acum şi atunci cred că o să avem o vară liniştită şi o să putem să mergem şi în vacanţă fără niciun fel de probleme. Apariţia de focare nu este exclusă nici în România, astfel de situaţii trebuie ţinute sub control de Ministerul Sănătăţii şi de autorităţile sanitare”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, potrivit Digi24.ro.

Starea de alertă ar putea fi prelungită

Șeful DSU a declarat, luni seară, la un post de televiziune, că situația în România se află sub control, dar că momentan nu se poate spune că lucrurile au ajuns la normal.

„Trebuie să înțelegem situația în care suntem. Dacă spune cineva că am trecut deja cu totul și totul este OK, acest cineva înseamnă că nu este informat corect. La acest moment, încă situația e sub control, mai bine decât înainte, dar nu putem zice că am ajuns la faza în care să spunem că totul este OK”, a spus Raed Arafat.

Mai sunt doar câteva zile până la expirarea stării de alertă, iar autorităţile iau în calcul prelungirea. Arafat a declarat că nu putem risca o relaxare totală a măsurilor pentru a nu avea o „explozie” de cazuri.

Avertisment pentru românii care se pregătesc să meargă în concediu la greci

Vești proaste pentru turiștii români! Grecia se confruntă cu o creștere a numărului de infectări cu coronavirus, cu doar o săptămână înainte de a primi turiști străini. Autorităţile elene şi-au exprimat îngrijorarea față de creşterea numărului de noi cazuri de COVID-19, mai ales că sezonul turistic urmează să se deschidă la 15 iunie.

De joi până luni, Grecia a înregistrat 97 de cazuri noi de COVID-19 şi două decese. Aproape o treime din cazurile noi sunt persoane venite din străinătate. Principalele două aeroporturi ale ţării, Atena şi Salonic, vor fi autorizate să primească vizitatori din circa 30 de ţări, inclusiv din România, începând cu 15 iunie, transmite Agerpres.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: