Georgescu Dragos
Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, a murit la vârsta de 95 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare. În ultimele luni, starea sa de sănătate s-a deteriorat vizibil, fiind internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Decesul său a fost anunțat oficial de Guvernul României în dimineața zilei de 5 august 2025.
Care a fost relația dintre Ion Iliescu și Elena Ceaușescu. Puțini știu asta
Iliescu a fost o figură centrală în istoria recentă a României, conducând țara într-una dintre cele mai tulburi perioade ale sale – imediat după prăbușirea regimului comunist. A fost președinte al României în trei mandate: provizoriu, între 1989 și 1992, apoi ca președinte ales între 1992–1996 și din nou între 2000–2004. Cunoscut pentru calmul său aparent și pentru modul în care a gestionat tranziția de la dictatură la democrație, Ion Iliescu a avut totodată o biografie marcată de numeroase controverse și conexiuni neelucidate, printre care și legătura sa cu Nicolae și Elena Ceaușescu.
Puțini știu că Ion Iliescu a avut, în tinerețe, o legătură apropiată cu familia Ceaușescu. Tatăl său, Alexandru Iliescu, comunist convins, a fost încarcerat în anii `40 la Târgu Jiu, în același penitenciar în care se afla și Nicolae Ceaușescu. De-a lungul vizitelor sale la soțul său, Elena Ceaușescu venea adesea însoțită de tânărul Ion Iliescu, care era doar un copil pe atunci.
După moartea tatălui său, în 1945, se spune că Elena Ceaușescu, dintr-un spirit de solidaritate de partid, s-a implicat în creșterea lui Ion Iliescu. Acest gest aparent caritabil s-a transformat într-o relație de sprijin pe termen lung. Astfel, în anii ’50, atât Iliescu, cât și fratele lui Nicolae Ceaușescu, Ioan, au fost trimiși la Moscova, pentru a urma cursuri universitare. Dacă fratele dictatorului a abandonat studiile după un an, Iliescu a rămas, finalizându-și educația tehnică la Institutul Energetic din capitala sovietică.
Această perioadă a fost una formativă pentru Iliescu, care nu doar că și-a consolidat studiile într-un domeniu tehnic, dar și-a conturat și viziunea politică, profund influențată de sistemul sovietic.
Ascensiunea în partid și apropierea de conducerea supremă
Revenit în România, Ion Iliescu a început o carieră promițătoare în structurile de partid. A fost numit prim-secretar al UTC, o poziție importantă în ierarhia comunistă. Era considerat un tânăr promițător, fidel doctrinei, cultivat și cu legături solide în cadrul partidului. În 1971, a fost avansat secretar cu propaganda în cadrul Comitetului Central al PCR, o funcție extrem de influentă în epocă.
În același an, a făcut parte din delegația oficială care l-a însoțit pe Nicolae Ceaușescu în vizitele de stat în Coreea de Nord și China. Această călătorie s-a dovedit crucială nu doar pentru direcția ideologică a liderului comunist român – care a început să adopte elemente ale cultului personalității din Asia – ci și pentru soarta politică a lui Iliescu.
Potrivit relatărilor din cercurile apropiate regimului de atunci, Nicolae Ceaușescu ar fi primit informații care l-au determinat să înceapă să-l suspecteze pe Iliescu. Întors în țară, l-a marginalizat treptat. A fost trimis la Timișoara, ca vicepreședinte al Consiliului Județean – o funcție administrativă, departe de epicentrul deciziei politice din Capitală. Astfel a început, în tăcere, declinul său în structurile de vârf ale partidului.
Marginalizat, dar nelipsit din peisajul politic
Chiar dacă marginalizarea din partea cuplului Ceaușescu a fost evidentă, Iliescu nu a fost eliminat complet din structurile partidului. A continuat să ocupe diverse funcții regionale, rămânând conectat la rețelele administrative ale PCR. A fost un „om al sistemului”, dar care începuse să se distanțeze ideologic de radicalismul național-comunist promovat de Ceaușescu.
În 1985, Nicolae Ceaușescu devenea tot mai preocupat de consolidarea propriei puteri și de transferul acesteia către fiul său, Nicu Ceaușescu. Planul era ca Nicu să devină secretar general al partidului, care urma să își schimbe numele în Partidul Social Democrat, în timp ce Nicolae Ceaușescu ar fi rămas președintele Republicii Socialiste România, într-o separare simbolică a puterilor.
În acest context, zvonurile despre o eventuală succesiune a lui Iliescu au început să circule. Se pare că inclusiv în afara țării, în special în Uniunea Sovietică, se contura ideea că România avea nevoie de o schimbare de direcție și că Iliescu ar fi fost un lider de tranziție potrivit. De aici și până la izgonirea totală din cercul de încredere al lui Ceaușescu nu a mai fost decât un pas.
Evenimentele din decembrie 1989 aveau să schimbe definitiv cursul istoriei României – și destinul personal al lui Ion Iliescu. După fuga lui Nicolae și Elena Ceaușescu de la sediul Comitetului Central, Iliescu a fost cel care a ieșit în față, anunțând preluarea puterii de către Consiliul Frontului Salvării Naționale, din care făcea parte în calitate de președinte.
Revoluția română, deși văzută de mulți ca o izbucnire populară spontană, a fost și rezultatul unei reorganizări rapide a forțelor din interiorul regimului, care au profitat de haosul general pentru a prelua controlul. Iliescu a fost figura centrală în această tranziție, fiind perceput ca o punte între vechiul regim și o democrație în formare.
Execuția soților Ceaușescu, pe 25 decembrie 1989, la Târgoviște, a fost unul dintre cele mai controversate momente ale Revoluției. Procesul rapid, desfășurat în condiții improprii unui act juridic veritabil, a fost decis de noile autorități, printre care și Ion Iliescu. Deși acesta nu a recunoscut vreodată un rol direct în ordinul de execuție, mulți istorici îl consideră responsabil moral pentru decizie.
Legătura cu Gorbaciov și influența sovietică
După Revoluție, au existat multiple speculații privind implicarea URSS în evenimentele din România. Deși nu s-au prezentat dovezi directe, apropierea lui Ion Iliescu de Moscova a alimentat aceste teorii. La scurt timp după preluarea puterii, Iliescu a avut o convorbire telefonică cu Mihail Gorbaciov, liderul sovietic, care l-a felicitat pentru noua sa poziție. Momentul a fost surprins pe filmări, iar declarația lui Iliescu a fost interpretată ca o confirmare a legăturii cu Kremlinul.
Chiar dacă nu a existat o intervenție sovietică explicită în România, este cert că Moscova a privit cu interes desfășurarea Revoluției și nu s-a opus apariției unui lider ca Iliescu – perceput ca fiind în continuare favorabil relațiilor tradiționale dintre cele două state.
Un alt detaliu adesea trecut cu vederea este relația cordială dintre familiile Iliescu și Ceaușescu. De-a lungul anilor, Nina Iliescu a păstrat o atitudine discretă, dar în tinerețe a avut o legătură apropiată cu Elena Ceaușescu. Cele două s-au intersectat în mai multe ocazii oficiale, dar și în contexte personale. Potrivit unor surse istorice, familia Ceaușescu a oferit un anumit grad de protecție familiei Iliescu în perioadele dificile ale comunismului.
Chiar și în perioada în care Ion Iliescu a fost marginalizat politic, nu a existat o ruptură publică totală între cele două familii. Doar în ultimii ani ai regimului, când paranoia lui Nicolae Ceaușescu crescuse semnificativ, distanțarea a devenit evidentă.
Un final de carieră între onoruri și controverse
Ion Iliescu a condus România în momente esențiale, cum ar fi elaborarea noii Constituții din 1991, primele alegeri democratice postdecembriste și începuturile aderării la NATO și UE. A fost un personaj cheie în tranziția de la comunism la democrație, dar imaginea sa publică a fost adesea umbrită de acuzații legate de mineriadele din anii `90 și de modul în care a fost gestionată Revoluția.
Moartea sa marchează sfârșitul unei epoci politice, în care România a fost condusă de oameni formați în școala sovietică, dar nevoiți să guverneze într-un context european. Cu toate controversele, cu toate zonele gri ale biografiei sale, Ion Iliescu rămâne un nume imposibil de ignorat în istoria României post-comuniste.
La 95 de ani, viața sa s-a încheiat, dar ecoul deciziilor luate în timpul mandatului său se va face auzit multă vreme de acum înainte. Iar legătura sa, complexă și uneori contradictorie, cu familia Ceaușescu, va continua să suscite întrebări, cercetări și interpretări.
