Redactia.ro
Home » Monden » Care este numele real al lui Speak. Cum este trecut în buletin concurentul Asia Express

Care este numele real al lui Speak. Cum este trecut în buletin concurentul Asia Express

Care este numele real al lui Speak

Care este numele real al lui Speak, finalistul sezonului 3 al emisiunii Asia Express? Puțini știu cum este trecut cântărețul în buletin.

Încă de când s-a lansat în industria muzicală, Speak a adoptat acest nume de scenă. De altfel, sunt foarte puțini oameni, chiar și dintre cei apropiați, care nu îi zic așa. Însă, în cadrul emisiunii Asia Express, am aflat și numele său real, pe care îl strigă iubita lui, Ștefania.

Nume real Speak. Cum e trecut în buletin

Numele adevărat al lui Speak este Ștefan Sprianu. Cântărețul s-a născut la Bacău, pe 24 octombrie 1986. Este un cunoscut cântăreț din România, dar este și producător muzical și vlogger. El este împreună cu Ștefania de 3 ani, de la lansarea hit-ului Libelula, în care ea apare drept dansatoare.

De altfel, Ștefania este, de meserie, dansatoare. Însă, de câțiva ani, s-a remarcat și prin talentul vocal, lansând câteva melodii. De asemenea, și ea face vlogguri și e foarte activă pe Instagram, unde are o comunitate de aproape 1 milion de urmăritori.

Cei doi au format unul dintre cele mai iubite cupluri din sezonul 3 Asia Express. De altfel, Speak și Ștefania sunt finaliștii emisiunii, ei pierzând, la mustață, trofeul, în fața lui chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor.

Prima cerere în căsătorie la Asia Express

Speak, pe numele său real, Ștefan Sprianu a cerut-o în căsătorie pe Ștefania, chiar înainte de a porni într-o cursă la Asia Express. Momentul a fost unul extrem de emoționant, la care au asistat toți ceilalți concurenți și echipa de filmare.

În cadrul competiției, cei doi au călătorit din Filipine până în Taiwan, apelând doar la bunătatea localnicilor. Premiul cel mare în emisiunea Asia Express valorează 30.000 de euro. La final, Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat, reușind să ajungă primii la capătul Drumului Comorilor. Speak și Ștefania (poreclită și Libelula) s-au clasat pe locul doi. Ei au ajuns la doar 20 de minute distanță față de echipa câștigătoare.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: