Redactia.ro
Home » Știri » Care sunt șanșele să scăpam de Covid-19 anul viitor. Anunțul specialiștilor

Care sunt șanșele să scăpam de Covid-19 anul viitor. Anunțul specialiștilor

Care sunt șanșele să scăpam de Covid-19 anul viitor

Pandemia de coronavirus dureaza deja de un an, iar oamenii încep să se gândească din ce în ce mai mult la momentul când vor spune ”gata, s-a încheiat”. Însă acestu lucru este incert încă, dat fiind faptul că virusul este imprevizil. 

Care sunt șanșele să scăpam de Covid-19 anul viitor

Experții în materie de sănătate vin cu explicații și lămuriri despre evoluția pandemiei, însă nu pot da un răspuns concret la întrebarea când vom scăpa de el. Există un scenariu optimist în care vom primi vaccinul, care ne va scăpa de acest virus, în luna decembrie a acestui an, dar și unul pesimist în care se poate prelungi până în ianuarie anul următor.

Invitați la Digi24, experții în sănătate Ioana Stăncel și Gindrovel Dumitru au vorbit despre cât de realistă este această ipoteză și când vom scăpa de fapt de pandemia care a schimbat viețile tuturor.

”Sunt de acord cu scenariul optimist că vom începe din decembrie vaccinarea grupelor de risc, în special personalul medical și paramedical, dar sunt sceptică privind posibilitatea de a atinge obiectivul vaccinal necesar de 70-80 la sută din populația României la anul pe vremea aceasta. Nu din motive de disponibilitate a vaccinului, ci mai degrabă din motive de comportament uman și refuz”, a declarat pentru Digi24 Ioana Stăncel, expert în sănătate publică.

Ioana Stâncel crede că oamenii ar trebui să se vaccineze, considerând că refuzul populației de a se vaccina va duce la imposibilitatea obținerii imunității de grup, care se consideră a fi atinsă după imunizarea a 60-70 la sută dintre persoane.

”Vaccinul este un produs farmaceutic, vaccinarea este un serviciu medical, se poate face, conform legilor privind drepturile pacientului și drepturile omului, doar cu acordul persoanei. În România, vedem că există și diverse mișcări împotriva vaccinului. Populația României nu știe tot timpul care este beneficiul și mai degrabă crede știrile greșite despre vaccinare. Nu se informează din site-uri științifice,  nu întreabă specialiștii și de cele mai multe ori ajungem la situația în care chiar dacă vom avea disponibil vaccinul, așa cum s-a întâmplat în unii ani cu vaccinul antigripal, populația să nu dorească vaccinarea, în așa fel încât să atingem obiectivul vaccinal majoritar, care să asigure întreruperea lanțului de transmitere”, a explicat Ioana Stăncel.

Va opri vaccinul pandemia de coronavirus?

Potrivit acesteia, doar un procent de 40-45 la sută din populație își va dori să se vaccineze, acest lucru permițând ridicarea presiunii asupra sistemului medical. Însă mai este nevoie de încă 15-20 de procente pentru a reduce și mai mult riscul. Chiar dacă nici asta nu ar aduce la sfârșitul pandemiei, ar însemna totuși o reducere controlată, ceea ce ar face ca epidemia să fie mai gestionabilă.

”Probabil că vom ajunge la 40-45 la sută. Nu este suficient pentru a întrerupe transmiterea, dar este suficient pentru a ridica presiunea de pe sistemul medical național și eu sper că cu ajutorul presei, cu ajutorul comunicatorilor de sănătate și al tuturor organizațiilor profesionale din sănătate, al organizațiilor pacienților, să mai putem crește cu 15-20 de procente, în așa fel încât să ajungem la 60-65 la sută, care să ne asigure o siguranță nu de întrerupere a transmiterii, ci de reducere controlată, astfel încât să putem gestiona fenomenul acestei epidemii”, a spus Ioana Stăncel.

De asemenea, Gindrovel Dumitru este de aceeași părere. Acesta consideră că este încă devreme să ne gândim că pandemia de coronavirus se va sfârși anul viitor pe vremea aceasta.

„Este foarte puțin probabil să spunem că la anul pe vremea asta am scăpat. Eu pot să spun că practic, apariția vaccinului înseamnă începutul sfârșitului acestei pandemii. Că vom reuși să o limităm până la anul pe vremea aceasta sau poate chiar încă un an de aici înainte, este foarte important că avem o rază de speranță. În aceleași timp, eu sunt un pic mai optimist, s-ar putea să obținem procente mai bune de vaccinare, pentru că importante sunt primele luni, când acel procent de 30 la sută din populație care s-ar vaccina în acest moment va oferi un exemplu pentru restul populației și, practic, diferența de aproximativ 30 la sută din partea ezitaților se va alătura acestor persoane și vor primi vaccinul”, a declarat Gindrovel Dumitru, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie.

Etichete: