David, fiul Andreei Mantea și al lui Cristi Mitrea, a început școala. Copilul de clasa a III-a nu merge la o unitate de învățământ de stat, ci la privat. Iată ce costuri implică și ce fotografie a publicat mama cu el, chiar din ziua când acesta a reînceput orele.
Cât costă școala privată la care merge David, fiul Andreei Mantea. Băiețul de clasa a III-a a reînceput cursurile astăzi
David, fiul Andreei Mantea și al lui Cristi Mitrea, este clasa a III-a. A III-a B, așa cum a specificat mama lui. Astăzi, a fost prima zi din noul an școlar pentru el, așa că mama și fiul și-au luat „uniforma” pe ei, pentru că și-au asortat hainele, și au făcut și o fotografie împreună, prin care să marcheze ziua.
În imagine, cei doi par a fi chiar lângă școală. David are ghiozdanul în spate, dar nu știm cât de încântat pare să fie că reîncepe școala, și asta pentru că mai mult mama lui zâmbește în poză.
David merge la International School Of Bucharest, o instituție de învățământ privată, cu taxă, care oferă educație de tip britanic pentru copii cu vârste cuprinse între doi ani și jumătate și 19 ani. Sediul se află în sectorul 3 din Capitală.
Sunt foarte mulți părinți care se declară încântați de ea, dacă ar fi să ne luăm după recenziile din mediul online. „Probabil, cea mai bună școală privată din București. Personal greu muncit și facilități grozave”, a scris un părinte, la un moment dat.
Iată și costurile. Conform isb.ro, taxa de înscriere este de 1.000 de euro și e nerambursabilă. Taxele de şcolarizare, în schimb, variază și pot depăși și 12.800 de euro pe an, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos de pe site-ul instituției de învățământ.
ISB oferă și reduceri speciale, cum ar fi pentru părinții care își aduc acolo mai mult de un copil, însă unele costuri, cum ar fi uniforma, dar și unele activități extracurriculare și excursiile, sunt în plus față de taxele de școlarizare. Totodată, masa de prânz și transportul sunt servicii opționale și nu sunt incluse în taxele școlare.