Redactia.ro
Home » Monden » Cătălin Bordea şi-a condus mama, sâmbătă, pe ultimul drum. Mesajul juratului de la iUmor: „În sufletul meu e vie și mă ține în brațe când am nevoie”

Cătălin Bordea şi-a condus mama, sâmbătă, pe ultimul drum. Mesajul juratului de la iUmor: „În sufletul meu e vie și mă ține în brațe când am nevoie”

Mihaela Bordea, mama juratului de la iUmor, a murit la vârsta de 55 de ani, în urma unei boli incurabile. Slujba de înmormântare a fost oficiată de trei preoţi.

Cătălin Bordea a stat la căpătâiul femeii şi a însoţit cortegiul funerar până la locul de veci.

Stand-up-erul şi-a visat mama

Bordea a dezvăluit că a avut mai multe vise bizare despre cea care i-a dat viață. Înainte de a-și lua rămas bun de la mama sa, cunoscutul comedian a împărtășit un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care a vorbit despre un vis pe care l-a avut la trei zile după incidentul dramatic.

Am sănătate, am o bunică cu multe sfaturi, am un frate de care sunt mândru, am prieteni care mă țin pe linia de plutire, am luciditate şi recunoșțință.

Am o meserie care face lumea fericită și care mă apropie de oameni pe care nu îi cunosc ca și cum ne știm de o viată. Nu mai am o mamă, fizic, însă în sufletul meu e vie, e liniștitǎ, zâmbește și mă ține în brațe când am nevoie.

Ne pierdem timpul cu judecăți față de niște părinți care funcționau în altă realitate și pierdem prezentul. Și uite așa se naște depresia, copii mari, care speră la un trecut mai bun.

Aseară am visat-o. Mi-a zis: „Copile, acuma nu mai depindem de telefon. Acum poți vorbi oricând cu mine, în gând, că te aud” Mama, care m-a făcut atât de tânără încât la un moment dat eu îmi făceam temele într-o cameră, ea în cealaltă„, a fost mesajul postat de Cătălin Bordea.

A fost abandonat de tată în autobuz

Cătălin Bordea a povestit, de-a lungul timpului, că a crescut alături de părinți până la doi ani, când tatăl l-a abandonat în autobuz. Bunica a fost norocul lui, ea l-a găsit și i-a purtat de grijă.

Mama mea avea 16 ani. Tata nici n-a vrut să audă de mine, a dorit ca mama să avorteze, dar nu s-a întâmplat asta. M-au crescut împreună până la 2 ani, când tata a fugit de-acasă.

Mama l-a găsit şi m-a lăsat pe mine la el, că poate îşi regăseşte instinctele paterne. N-a fost aşa. El m-a urcat în autobuz, repet, aveam 2 ani, şi a coborât.

Norocul meu a fost că s-a urcat bunica mea la una dintre staţii şi m-a găsit. Altfel, cine ştie unde ajungeam”, a povestit Cătălin Bordea.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: