Redactia.ro
Home » Monden » Ce a făcut Oana Zăvoranu cu averea mamei sale: ”A trebuit să mă lupt cu toți psihopații”

Ce a făcut Oana Zăvoranu cu averea mamei sale: ”A trebuit să mă lupt cu toți psihopații”

GALERIE FOTO (2)

Sunt aproape șase ani de când Mărioara Zăvoranu s-a stins din viață. A lăsat în urma sa o avere colosală care i-a revenit fiicei sale, Oana Zăvoranu. Querida spune că s-a luptat mult timp ca să aibă parte de aceasta, în condițiile în care Măriora nu a scris vreun testament. Sunt binecunoscute certurile dintre cele două, deși la un moment dat s-au împăcat. Însă, ce a făcut Oana cu întreaga moștenire?

Ce a făcut Oana Zăvoranu cu averea mamei sale

Ce a făcut Oana Zăvoranu cu averea mamei sale? Mulți se întreabă acest lucru, mai ales că au trecut aproape șase ani de când Măriora Zăvoranu a murit. Aceasta avea o avere de mii de euro, pentru care Oana se certa mai mereu cu mama sa în public. În urma decesului, Querida s-a luptat pentru a obține întreaga avere, mai ales că Măriora nu a lăsat niciun testament.

După lungi procese, Oana s-a ales cu mai multe spații comerciale din centrul Bucureștiului și din Piața Amzei: magazine, farmacii și restaurante. Lunar îi revin Oanei 10.000 de euro lunar. Ei bine, asta nu este tot. Oana a moștenit și 55% din compania Agricomex, perla Mărioarei Zăvoranu. Firma ar avea active de o jumătate de milion de euro. Pe lângă acestea, Oana a reușit să obțină și vile, si apartamente, din Bucuresti și Ilfov, dar și tablouri și bijuterii, care i-au aparținut mamei ei.

Pentru Agricomex, Oana spune că s-a luptat un an ca să-și ia partea ei de acțiuni. Querida a mai precizat într-un interviu că banii din avere i-a investit în clinici medicale, dar și în lansarea unui parfum.

”(…) mama m-a lăsat cu multe belele pe cap. Vă amintiți că un an a durat să pot să intru în Agricomex. Cu dosare făcute de cei care dețineau 42%, cu balamuc, etc… Mama nu mi-a lăsat mie vreun testament. A trebuit să mă lupt cu toți psihopații pentru ce era al meu de drept. Banii i-am investit într-o clinică medicală care este și asta un succes cu mult peste așteptări pentru mine și un motiv de mândrie pentru că de la o clinică m-am extins în trei locații.

În curând se fac patru, asta că tot nu eram eu o femeie de afaceri bună… Apoi am investit într-un parfum care, la fel, a fost un succes enorm și de pe urma căruia am câștigat foarte mulți bani, bani făcuți pe numele meu și seriozitatea mea față de brandul pe care îl reprezint”, a declarat bruneta celor de la Ciao.

Oana Zăvoranu: ”M-aș muta part-time în America”

Oana Zăvoranu recunoaște că are tot ce îi trebuie pentru un trai luxos, iar în acest an vrea să-și mărească veniturile și chiar are de gând să se mute în America.

”Logic că am tot ce îmi trebuie să trăiesc bine eu și familia mea. Anul ăsta voi face investiții ca să îmi măresc veniturile cum e și logic. Nu văd de ce nu ar mai vrea și Oana Zăvoranu niște milioane de euro, când și Țiriac mai vrea niște sute de milioane de euro! Care e problema de fapt?

M-aș muta part time în America! Și asta e una din dorințele mele cele mai mari după altele… Să am două reședințe și să stau unde “vrea mușchii” mei și cât “vrea mușchii” mei, pentru că americancă m-am simțit de pe la vreo 6-7 ani în sufletul meu și în felul meu de-a fi!”, a mai declarat Oana Zăvoranu.

Măriorara Zăvoranu a murit la vârsta de 66 de ani, pe 17 aprilie 2015, din cauza mai multor afecțiuni: insuficiență renală cronică, diabet şi boli de inimă. A intrat la un moment dat în comă și și-a dat ultima suflare, chiar în Săptămâna Luminată, perioada Paștelui.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: